Casă distrusă de flăcări, la Biborțeni; o familie a rămas fără locuință
O locuință din Biborțeni, sat care aparține de orașul Baraolt, s-a făcut scrum. Casa a fost distrusă în noaptea de duminică spre luni, într-un incendiu care a izbucnit, cel mai probabil, din cauza efectului termic provenit de la un scurtcircuit electric. În foc au fost cuprinse nu doar casa, ci și magazia și garajul, iar o mașină a fost distrusă în totalitate.
„În cursul acestei nopți, în jurul orei 01:30, am fost solicitați sǎ intervenim în urma unui incendiu izbucnit la o casǎ de locuit în localitatea Biborțeni.
La locul intervenției, au fost alocate două autospeciale de stingere.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, cuprinzând întreaga locuință în proporție de 90%, magazia unde se depozitau lemne pentru foc și garajul unde se afla un autoturism care a ars în totalitate”, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna, Alexandru Marian Rechițean.
Incendiul a fost stins rapid, mai transmit pompierii, iar acesta a izbucnit, cel mai probabil, din cauza efectului termic provenit de la un scurtcircuit electric.
În urma acestui incident, nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale. Totuși, casa a ars aproape în totalitate, iar o familie a rămas fără acoperiș deasupra capului. Primarul din Baraot, Benedek Huszár János, n-a putut fi contactat, însă a transmis, pe pagina de Facebook, că familia va primi sprijin pentru a-și construi o casă nouă.
Sursă foto: capture de ecran, Benedek Huszár János/Facebook