Sute de kilograme de cartofi vechi, încolțiți și deja stricați, au ajuns la groapa de gunoi din Târgu-Secuiesc.

Dacă în alți ani pe vremea aceasta era criză de cartofi în așteptarea cartofilor noi care se vindeau cu 3,50 de lei sau chiar 4 lei kilogramul, anul acesta recolta bună din toamna trecută a ajuns să se irosească, să ajungă hrană de porci și să fie aruncată la gunoi pentru că oamenii nu au reușit să o vândă și li se strică în beciuri. La Târgu-Secuiesc și în satele dimprejur, țăranii vând kilogramul de cartofi cu 30-40 de bani, ba unii chiar şi cu 25 de bani, în speranța că vor scăpa de ei, că doar-doar vor reuși cumva să-și amortizeze cheltuielile și munca din toamna trecută. Mai mult de atât, sute de kilograme de cartofi vechi, încolțiți și deja stricați, au ajuns la groapa de gunoi din Târgu-Secuiesc; aici au fost depozitați la întâmplare în noroaie și mizerie, dar chiar și așa nu au stat mult, fiind adunați de către țiganii aflați în căutarea hranei pentru animale. În vreme ce marii producători ai județului au reușit să valorifice recolta din toamnă prin vânzări masive către supermarketuri sau fabrici de prelucrare a cartofilor, cei care au ieșit în pierdere sunt micii producători, țăranii, adică exact cei care obțin recolte cu greu: limitați în ceea ce privește mijloacele de transport, utilajele și depozitele, aceștia s-au trezit la final de primăvară că au rămas cu sute de kilograme de cartofi care se strică de la o zi la alta.

Cartofii se vând din poartă-n poartă

De-a lungul satelor de pe DN 11 spre Târgu-Secuiesc, săculeții de cartofi pot fi achiziționați direct din porțile oamenilor: e singurul lor produs și mijloc de trai; unii mai vând și ouă de casă, dar cei mai mulți mizează pe cartofi. În câte o parcare mai spațioasă sau în câte un refugiu de pe drumul național, alți țărani stau cu zecile de saci de cartofi, pe care le cară zilnic la vânzare în câte o Dacie veche și rablagită: nevoia de bani, teama pentru ziua de mâine îi scot în mijlocul câmpului, fie că afară e soare arzător sau vânt și ploaie.

Janos bacsi e doar unul dintre nenumărații țărani care zilnic scoate un scăunel în fața casei, așezând pe acesta un pet de doi litri, tăiat de la jumătate și ticsit cu ouă de casă; lângă pet, cinci săculeți de cartofi, fiecare ales cu grijă, pentru a demonstra că marfa lui e încă bună și merită să fie cumpărată.

„A fost bună recolta de anul trecut, cu mult mai bună decât în alți ani – problema e că n-am reușit să o vindem. Cred că mai am o tonă de cartofi în magazie, cui să-i mai vând...? Nu ne ajută nimeni, vindem cum putem și nici nu știm să facem altceva, că toată viața ne-am ocupat de cultivatul cartofilor. Au venit însă peste noi ăștia cu supermarketurile – aduc cartofi de afară, mari și spălați, iar oamenii nici nu se mai uită la cartofii noștri, chiar dacă-s de o mie de ori mai buni”, spune bătrânul, dând din cap cu amărăciune, arătând că sunt zile în care mai mare câștig are din vânzarea ouălor de casă decât din cea a cartofilor.

De mers cu ei la piață nici nu poate fi vorba: costă drumul, costă taraba și oricum prețul cerut nu poate fi mai mare de un leu pe kilogram; așa, în drum, cei care se opresc – în general cei care merg spre Moldova mai dau și câte 40 de bani pe kilogram, cumpărând câte doi-trei săculeți a câte zece kilograme fiecare.

Pe același DN 11, alți țărani, o mulțime de saci cu cartofi proptiți la vedere pentru o vizibilitate  cât mai mare. Agricultori din tată-n fiu, oamenii se plâng de lipsa interesului autorităților pentru cultura cartofului, de cheltuielile mari și munca multă în comparație cu câștigul prea mic, de lipsa subvențiilor și... disprețul politicienilor.

”Am făcut tone de cartofi anul trecut. Am mai vândut, am mai consumat, am mai dat și pe gratis, să nu se strice... Cu ce să-i ducem la supermarketuri, cum să facem contracte? Nu putem merge să facem livrări când noi avem câte o Dacie amărâtă! Stăm aici, zilnic, venim de la Reci ca să vindem. Abia vindem, iar celor care cumpără mai mulți saci le dăm și reduceri, dăm kilogramul cu 25 de bani, numai să scăpăm de cartofi, să nu ne întoarcem acasă cu ei și să ni se strice. Nu mai merită să cultivăm, dar ce să facem? Să lucrăm la Sfântu- Gheorghe pe 700 de lei și să dăm jumătate de salariu pe navetă...?”, spune un tânăr agricultor.

Teoria-teoriilor: ungurii discriminaţi în Secuime

Un altul, trecut de 50 de ani, întărește spusele tânărului dar mai are o nemulțumire: aceea că... secuii sunt discriminați de Statul Român, tocmai pentru că-s secui.

”Știți cum e? Vă spun eu: aici e Patria Cartofului, dar politicienii de la București nu dau subvenții, nu se implică, nu dau despăgubiri, nimic, pentru că aici, în Covasna și Harghita, sunt mai mulți unguri, mai mulți secui și mai puțini români. Dacă erau mai mulți români, sigur mergeau altfel treburile”, spune omul cu năduf.

”Și ce dacă a fost UDMR-ul la guvernare? Credeți că ăia se gândesc la țărani? Păi se gândesc întâi la ei, la ce mănâncă ei, nu la noi, ăștia care muncim pământul și ne chinuim!”.

Lipsa unui câștig corect nu-i doboară însă și, cu aceeași speranță de ani și ani, spun că nu vor renunța la munca pământului; întâi și-ntâi pentru că e pământul lor, cu tradiții din străbuni și apoi, pentru că nu vor să ia drumul străinătății. Obosiți, cu mâinile crăpate de la muncă și de la vânt, oamenii înjură politicienii, vremurile şi sistemul. Dar nici nu vor să audă de asociații: li s-a vorbit despre ele, știu cam ce-ar însemna, dar sunt convinși că tot alții ar avea de câștigat; prin urmare, preferă să tragă chinuindu-se, așa cum s-au învățat în ultimii 20 de ani.

Producţie mare, pierderi pe măsură

Toamna lui 2011 a adus o recoltă frumoasă pentru producătorii covăsneni de cartofi, însă se pare că acest lucru nu a fost de ajuns pentru ca lucrurile să meargă bine; asta pentru că degeaba s-au adunat tone de cartofi în depozite și pivnițe, dacă aceștia nu au avut spre cine să meargă. Încă de anul trecut, cei de la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Cartofului (SCDC) Târgu-Secuiesc atenționau asupra pericolului ca producătorii să rămână cu cartofii nedați – din lipsa unor contracte pe termen foarte lung, incompatibilitatea mărimii cartofilor cu cerințele supermarketurilor și, nu în ulttimul rând, invazia de cartofi europeni – cu prețuri sub ale celor autohtoni și fără documente fiscale. În 2011, în județul nostru s-au cultivat cartofi pe o suprafață de peste 17.000 de hectare, iar producția a fost una dintre cele mai spectaculoase a ultimilor ani, adică de 40, 45 sau chiar 50 de tone la hectar. Problemele însă abia atunci au început: doar câțiva producători, cei mari, au reușit să încheie contracte cu supermarketurile, care au cerut nu doar calitate ci și aspect exterior – cerințe cu care micii producători n-au putut ține pasul. Cine a putut, a vândut deja, cine nu, a rămas cu ei și riscă să mai strângă doar mizeria.

Salvarea: Fabrica de fulgi

Directorul SCDC Târgu-Secuiesc, Luiza Mike, cunoaște situația și spune că șanse mai sunt pentru cei care vor să scape de cartofi: Fabrica de fulgi de la Făgăraș, unde se cumpără cartofi în baza unui contract cu Statul Român, care livrează ajutoare către țările lumii a treia.

”Cei din sate pot duce cartofii la Făgăraș, pentru a fi transformați în fulgi. Sigur, prețul oferit este unul mic, adică 25 de bani pe kilogram, dar e mai bine decât să se strice de tot prin pivnițe, așa cum riscă țăranii”, explică Luiza Mike.

Potrivit acesteia, succesul recoltei de anul trecut va fi umbrit în acest an de lipsa cartofilor de sămânță, segment unde au fost certificate doar necesariile proprii: de exemplu, la Stațiunea de Cercetare s-au certificat doar 15 hectare.

Viitorul sună... incert

Din aceste cauze, plus din cauza invaziei de cartofi noi străini care au ajuns deja în supermarketuri, nu doar că nu se mai vând cartofii din toamnă, dar și prețul celor noi, românești, este unul de speriat pentru cumpărători: 4,5 lei sau chiar 5 lei pe un kilogram de cartofi de Teleorman sau Dolj.

În ceea ce privește cartofii românești timpurii din alte județe, Luiza Mike spune că aceștia nu vor fi mulți, tocmai pentru că nu au fost mulți cartofi de sămânță. Tocmai de asta, se speră la menținerea prețului peste un leu pe kilogram la începutul recoltei, sperându-se că spre finele toamnei prețul nu va mai cădea sub 60 de bani.

”De ani de zile spunem că e în pericol cartoful, că munca oamenilor nu e răsplătită. Marii producători se mai descurcă, problema e la cei mici, la țărani. Subvenții nu sunt, cartofii de industrie iar nu sunt impulsionați, în vreme ce în alte state ale Uniunii Europene aceste lucruri nu sunt lăsate la voia întâmplării. Piața de afară năvălește peste noi, cu prețuri cu care nu putem concura, în vreme ce noi, producătorii autohtoni, nu suntem deloc protejați. Până nu se va organiza producția, astfel încât să știm clar cât și unde producem în țară, nu au cum să meargă mai bine lucrurile. A existat un mare interes pentru dezorganizare, pentru a se vinde fără factură”, a explicat Luiza Mike.

Potrivit acesteia, a fost desființată și fosta cotă de amidon, odată cu dispariția Fabricii de amidon; în locul acesteia ar trebui pus altceva, pentru organizarea producătorilor și realizarea unui sistem de preluare și prelucrare a cartofilor. Luiza Mike amintește că există un astfel de proiect la Ministerul Agriculturii și presupune înființarea unei fabrici de prelucrare a cartofilor, însă proiectul nu a trecut spre finanțare, chit că județul Covasna a avut o reprezentare bună în acest minister.

În aceeași idee, Luiza Mike a vorbit din nou despre necesitatea asocierii; se pare însă că producătorii, deși li s-a vorbit despre acest aspect de nenumărate ori, au rețineri față de această formă de organizare care le-ar aduce câștiguri pentru că i-ar face competitivi pe actuala piață.

Preluat de pe monicavajna.wordpress.com