Carnavalul Toamnei la Întorsura Buzăului
A venit, a venit toamna... Alintă-mi școala cu ceva, cu vorba unui profesor sau, mai bine, cu toată învățătura...
Acum, când pădurea e mai frumoasă ca oricând, când frunzele joacă un dans al fericirii naturii, iar crengile se apleacă ușor către obrazele ce le întâlnesc, șoptind o frumoasă poveste, copiii din Întorsura Buzăului serbează frumoasa Toamnă și se bucură de tot ceea ce are ea în sacul ei peticit cu frunze arămii.
30 octombrie a însemnat sărbătoare pentru profesorii și elevii de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Întorsura Buzăului. Astfel, cu toții ne-am simțit cu inimile mai liniștite și mai fericite la activitățile din cadrul „Carnavalului Toamnei”. Razele soarelui ne-au mângâiat creștetele și ne-au îmbujorat obrajii, iar zâmbetele și râsetele copiilor ne-au alintat privirile și sufletele. Ajunși în curtea școlii, unde a avut loc „Carnavalul Toamnei”, ne-am organizat în trei echipe: Echipa Machetă – elevii au realizat macheta școlii și un juriu format din profesori a evaluat munca lor și a acordat premii, Echipa Bostan – elevii au sculptat dovleci care au fost expuși într-un colț de natură, Echipa Costum – elevii au purtat costume de toamnă sau de Halloween, iar un juriu format din profesori a acordat note și, în final, a împărțit premii.
Bineînțeles că nu putea lipsi din carnavalul nostru dansul... Am dansat ca frunzele toamnei, emanând bucurie colorată în jurul nostru.
Angelica Leu, profesor la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Întorsura Buzăului