ACTUALITATE 13 octombrie 2016

Cardul naţional de sănătate a fost repus în funcţiune, după ce 3 zile a fost indisponibil

de Mediafax | 786 vizualizări

Sistemul cardului naţional de asigurări de sănătate a fost readus în stare de funcţionare, începând de joi, orele 11.00, a anunţat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

CNAS precizează că în continuare se efectuează măsuri tehnice de consolidare a sistemului. Acesta a fost indisponibil trei zile la rând.

„Dacă în data de 12 octombrie 2016, pe parcursul întregii zile, s-au prescris 19.000 de reţete on-line şi s-au eliberat medicamentele pentru 16.000 dintre acestea, în ziua de 13 octombrie 2016, până la orele 12.00, s-au prescris 145.000 de reţete on-line şi s-au eliberat medicamentele pentru 129.000 dintre acestea. Totodată, dacă numărul serviciilor medicale raportate şi validate on-line în întreaga ţară fost de 300.000 pe tot parcursul zilei de 12 octombrie 2016, în data de 13 octombrie 2016, până la orele 12.00, s-au raportat şi validat on-line 797.000 de servicii medicale“, potrivit unui comunicat de presă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, postat pe site-ul instituţiei.

Ministerul Sănătăţii şi CNAS lucrează în regim de urgenţă la elaborarea proiectului unei Hotărâri de Guvern care să permită relaxarea regimului de raportare şi validare a serviciilor efectuate în intervalul de timp de la apariţia incidentului şi până la soluţionarea acestuia, potrivit CNAS.

 

Teme articol: sanatate card sistem
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.