ACTUALITATE 29 octombrie 2019

Cântăreţul Mihai Constantinescu a murit la vârsta de 73 de ani

de Covasna Media | 2297 vizualizări

Cântăreţul Mihai Constantinescu a murit, marţi, la vârsta de 73 de ani, după ce, mai multe luni, a fost internat în urma unui stop cardio-respirator.

Internat la Terapie Intensivă, el a suferit marţi un al doilea stop cardio-respirator.

În ultimii zece ani, artistul a suferit două intervenţii la inimă şi în urmă cu câteva luni a renunţat să mai susţină concerte.

Cântăreţul Mihai Constantinescu a fost membru al grupurilor Mondial şi Modern, cu o carieră prolifică în televiziune, a înregistrat mai mult de 15 albume, colaborări şi solo, şi a primit numeroase distincţii într-o carieră de peste patru decenii.

Mihai Constantinescu a mai cântat cu Modern Group, trupa lui Petre Magdin, iar primele înregistrări au fost făcute la solicitarea lui Titus Munteanu, care l-a remarcat la una dintre audiţiile organizate de clasa Floricăi Orăscu.

Cântăreţul a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport în 1973, apoi a făcut parte din trio-ul lansat de Titus Munteanu - cu Olimpia Panciu şi Marius Ţeicu. A colaborat o perioadă îndelungată cu Anastasia Lazariuc.

În 2002, a primit Diploma de Onoare la Gala Muzicii Uşoare „O zi printre stele” din partea Ministerului Culturii şi Cultelor. În acelaşi an, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România i-a editat un caiet de cântece selectate din şlagărele lansate în trei decenii.

În ultimii zece ani, artistul a suferit două intervenţii la inimă şi în urmă cu câteva luni a renunţat să mai susţină concerte.

News.ro

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.