ACTUALITATE 23 august 2015

Când măreția se naște la Zagon!

de Covasna Media | 345 vizualizări

Există experiențe pe care nu poți să le uiți și oameni pe care nu poți să îi treci cu vederea. Pur și simplu! Zilele trecute, anticipând parcă ceea ce urma să se întâmple și simțind că trebuie să fac ceva pentru sufletul meu, am pornit la drum spre Zagon pentru o întâlnire cu unul dintre cei mai frumoși oameni pe care mi-a fost dat să-i cunosc. M-a așteptat în fața casei părintești, pe care se luptă să o întrețină în vizitele periodice pe care le face în țară, cu un zâmbet cald și franc, așa cum rar mai întâlnești. Chipul ei îmi părea aidoma meleagurilor natale, o combinație de modestie și măreție, de frumusețe simplă și suferință digerată cu înțelepciunea omului căruia i s-a explicat de mic că viața nu e ușoară.

Kati Szabo - 4

Am vorbit despre oameni, despre goana după iluzia unui trai mai bun, despre efemeritatea gloriei și despre relativitatea celebrității, despre invidie, despre admirație, despre greutăți, despre suferință.  E doar un om, suntem tentați să spunem, dar ce om și ce poveste!

Să-i spui unui copil din Zagon acum mai bine de 40 de ani că va ajunge campion olimpic și că numele său va fi sinonim cu tot ce-i mai frumos în sport, ar fi părut neverosimil. Și totuși, se întâmplă! În locuri din astea mici și parcă uitate de lume, Dumnezeu presară din când în când câte un grăunte de excepțional, un strop de magie, de talent aproape nepământean. Kati Szabó din Zagon la Los Angeles, Valeriu Tomescu din Hăghig la Beijing, sunt covăsneni ajunși pe culmile sportive, sub lumina reflectoarelor planetare. Ce au în comun oamenii ăștia care pornesc la drum din comunități ce par să nu ofere nicio șansă, din mijlocul unor familii ce par să se fi așezat în voia sorții în locuri în care timpul trece mai încet și schimbarea se încăpățânează să întârzie? Ce-i face pe ei atât de speciali? Ce-i definește?

Îți trebuie multe pentru a fi un sportiv excepțional. Dar mult mai multe pentru a fi un adevărat campion. Kati le are pe toate: modestie, demnitate, omenie, respect, sinceritate,  spirit de sacrificiu și o imensă putere sufletească. Doar astfel poți înțelege că succesul e efemer, gloria e trecătoare, oamenii uită repede și totuși să rămâi întreg la minte. Să reziști fără să îți iei lumea în cap când te întrebi pentru ce atâta efort, atâta muncă, atâția dinți strânși, atâtea emoții, atâta durere...

Privind medalii, diplome și cupe, îmi spunea cu ochii strălucind de emoție: „Nu poți trăi în trecut. Azi sunt mamă și soție, stau în cizmele astea și mă agit prin noroi în curtea asta și încerc să fac tot ce pot mai bine”. Adevărul e dureros, puțin ne mai pasă astăzi de gloria olimpică de la Los Angeles. Ropotele de aplauze și strigătele de admirație s-au stins de mult, luminile reflectoarelor la fel, iar în urma lor a rămas o cameră plină de trofee și o viață sacrificată pe altarul zeului sport. Trofeele și medaliile nu țin de foame și nici nu îți deschid azi în România multe uși. Și totuși, privindu-le n-ai cum să nu te pierzi, cum să nu te cutremuri, ești mut! N-ai cum să treci peste gândul că într-o zi, acum 31 de ani, ea a fost cea mai bună! N-a fost om pe acest pământ, din cele multe miliarde, care să fi putut atunci să o întreacă! Iar asta e măreț și nu se uită! Poate că orice campion trăiește restul vieții cu regrete, îndoieli sau întrebări de „ce-ar fi fost?” dar cred că de-ar trebui s-o ia din nou de la capăt, ar merge pe același drum. Aceleași alegeri. Aceleași sacrificii. Campionii nu se cresc, se nasc, ne sunt trimiși ca să ne-nvețe! Putere, pasiune, demnitate!

(Daniel Şanta)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.