Campanie de strângere de fonduri pentru „Pădurea din poveste”
Peste o sută de tineri voluntari implicaţi în organizarea festivalului „Povestea din Ajun”, care se desfăşoară luna aceasta la Sfântu Gheorghe, şi-au propus să strângă fonduri pentru plantarea unui număr de o sută de copaci în primăvara anului viitor.
„Încercăm să adunăm bani cu sprijinul oamenilor generoşi, al voluntarilor, al părinţilor, profesorilor, al spectatorilor, al oamenilor care vor veni la evenimentele noastre. (...) Vrem să transmitem mesajul că ne pasă de mediul înconjurător”, a declarat Mădălin Guruianu, unul dintre organizatorii festivalului. El a menţionat că banii pot fi donaţi direct voluntarilor, indirect prin cumpărarea căniţelor „Povestea din Ajun” sau pot fi viraţi în contul Asociaţiei de tineret „Ecou” cu specificaţia „Pădurea din poveste”.
În anii precedenţi, voluntarii au organizat mai multe acţiuni caritabile în beneficiul copiilor instituţionalizaţi, având ca scop colectarea de accesorii vestimentare, precum căciuli, fulare, mănuşi şi şosete.
Festivalul „Povestea din Ajun”, ajuns la cea de-a noua ediţie, a început marţi seară cu un concert susţinut de solistul Ducu Bertzi, precedat de ceremonia de aprindere a luminiţelor în „Grădina din poveste”, amenajată în curtea restaurantului Bastion din Sfântu Gheorghe. Festivalul a mobilizat în acest an peste o sută de tineri români şi maghiari de la mai multe licee din Sfântu Gheorghe, care s-au implicat în organizare şi care vor susţine recitaluri de colinde în şcoli, în autobuze, instituţii publice, dar şi pe străzi.
În cadrul festivalului, marţea viitoare va fi prezentat spectacolul „Ţara mea, ţara mea”, după piesa dramaturgului Radu Macrinici, care a primit Premiul Uniter pentru Cea mai bună piesă a anului 1997, iar miercuri va avea loc un concert susţinut de grupul Snaps Vocal Band şi solista Luiza Zan la Centrul de Cultură Arcuş.
„Povestea din Ajun” se va încheia pe 23 decembrie cu „Alumni Party”, tradiţionala petrecere a foştilor şi actualilor voluntari ai festivalului.
Preşedintele Asociaţiei „Ecou” din Sfântu Gheorghe, Alexandru Ujvarosi, a declarat că festivalul îşi propune să aducă laolată membrii comunităţii locale, indiferent de etnie, pentru a se bucura împreună de „magia sărbătorilor de iarnă”. El a amintit că printre invitaţii speciali ai ediţiilor anterioare ale „Poveştii din Ajun” s-au numărat naistul Gheorghe Zamfir, violonistul Alexandru Tomescu, soprana Felicia Filip, soliştii Ştefan Hruşcă, Mircea Vintilă, Alexandra Uşurelu şi Mike Godoroja, corul „Madrigal” şi Teatrul „Ţăndărică”.