ACTUALITATE 16 mai 2022

Campanie de recrutare a rezerviștilor voluntari pentru anul 2022

de Covasna Media | 789 vizualizări

Ministerul Apărării Naționale organizează, începând cu data de 16 mai 2022, o nouă campanie de recrutare și selecție pentru cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar în Armata României pentru cele 871 de locuri disponibile pentru toate categoriile de personal (ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați).

La prezentarea la Centrul militar județean Covasna, cetățenii interesați vor fi informaţi cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, etapele procesului de recrutare şi selecţie, structurile desemnate să execute selecția, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum și unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, în situația în care fac obiectul acestei instruiri, potrivit legii.

De asemenea, candidaţii proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcțiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor și corespondența specializărilor dobândite în viața civilă cu armele/ serviciile și specialitățile militare.

Detalii suplimentare pot fi obținute la sediul Biroului informare-recrutare al Centrului militar județean Covasna, situat în strada Kós Károly, nr. 3, municipiul Sfântu Gheorghe sau la unul din numerele de telefon 0267-311.209 sau 0267-351.029.

Alte informații mai puteți obține și de pe site-urile oficiale, la adresele: www.recrutare.mapn.ro, www.Facebook.com/RecrutareMApN sau www.Facebook.com/CentrulMilitarJudeteanCovasna.

* * *

La prezentarea la centrul militar, cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar vor completa o cerere de înscriere și vor prezenta următoarele documente:

- actul de identitate, în original şi în copie;

- certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim şase luni înainte de data depunerii;

- acte de studii şi/ sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie;

- permisul de conducere valabil, eliberat de către autoritățile române, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;

- livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.

* * *

Odată cu adoptarea Legii nr. 115/ 2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 270/ 2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 468, Partea I, din 05.05.2021, respectiv republicarea Legii nr. 270/ 2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari în Monitorul Oficial al României nr. 603, Partea I, din 17.06.2021, au intrat în vigoare o serie de măsuri care au ca scop creșterea atractivităţii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, dintre care cele mai semnificative sunt:

- creșterea cuantumului remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30 % din solda de funcţie, la care se adăugă solda gradului deţinut;

- creșterea cuantumului indemnizației de instalare, prin adăugarea la solda de funcţie, a gradațiilor și a soldei de comandă, pe lângă solda de grad;

- eliminarea obligației privind restituirea cheltuielilor de recrutare şi selecţie, în situația nesemnării/ nefinalizării contractului;

- eliminarea limitărilor privind plecarea rezerviștilor voluntari în străinătate;

- crearea posibilității repartizării în funcții, fără a mai susține probele de selecție, a rezerviștilor proveniți din cadre militare în activitate și soldați/ gradați profesioniști, în primul an de la trecerea în rezervă.

* * *

Programul de lucru cu publicul este:

Luni, Miercuri, Joi și Vineri: 08.30 – 16.30;

Marți: 10.30 – 18.30.

(Comunicat Centrul Militar Județean Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.