ACTUALITATE 19 aprilie 2010

Caiete-program cu bilet de tombolă pentru Zilele Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 539 vizualizări
Programul Zilelor Sfântu Gheorghe va costa 5 lei şi va conţine şi un bilet de tombolă Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a finalizat tipărirea caietelor - program ale Zilelor oraşului, acestea urmând să se pună în vânzare de astăzi. Spre deosebire de alţi ani, când aceste caiete se distribuiau gratuit, caietele-program ale Zilelor Sfântu Gheorghe 2010 se vor vinde la preţul de 5 lei bucata.

Programul Zilelor Sfântu Gheorghe va costa 5 lei şi va conţine şi un bilet de tombolă

Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a finalizat tipărirea caietelor - program ale Zilelor oraşului, acestea urmând să se pună în vânzare de astăzi. Spre deosebire de alţi ani, când aceste caiete se distribuiau gratuit, caietele-program ale Zilelor Sfântu Gheorghe 2010 se vor vinde la preţul de 5 lei bucata. Potrivit organizatorului Zilelor, Grubisics Levente, municipalitatea a tipărit 6000 de exemplare din aceste caiete, aproximativ 4500 în limba maghiară, iar restul în limba română. Concepţia caietelor-program este de carneţel la dimensiuni de buzunar, astfel încât să fie practic şi uşor de urmărit.

„Dacă vom reuşi să vindem toate exemplarele, se va obţine un profit pentru oraş, ceea ce am şi urmărit, căci organizarea Zilelor a fost afectată de criza pe care o traversează întreaga societate”, a explicat Grubisics Levente.

Odată cu cumpărarea caietelor-program, însă, se va obţine şi un bilet de tombolă, în cadrul căreia marele premiu vor fi produse electrocasnice în valoare de 1.200 de lei.

Monica Vajna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.