24 de ore fără gaz la Sfântu-Gheorghe
Întreg municipiul Sfântu-Gheorghe a rămas ieri fără gaz. Surpriza întreruperii alimentării cu gaz, atât a consumatorilor casnici cât şi a celor industriali, a fost cu atât mai mare cu cât cei de la Distrigaz nu au anunţat pe nimeni de întreruperea care avea să dureze ore în şir.
Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Covasna, întreruperea gazelor a survenit pe fondul unor defecţiuni tehnice, specialiştii Transgaz lucrând întreaga după-amiază şi seară de ieri în sensul restabilirii situaţiei normale. Conform unor surse, se pare că cei de la gaz s-ar fi confruntat din nou cu probleme la una dintre magistralele de gaz.
„Este o situaţie foarte neplăcută, iar cei de la gaze trebuiau să anunţe întreruperea. Am vorbit cu conducerea Distrigaz Sfântu Gheorghe şi Transgaz Braşov, atrăgându-le atenţia că nu se procedează astfel, o măsură prin care se întrerupe furnizarea gazelor în întregul oraş trebuie anunţată. Sunt supărat foc pentru această lipsă de comunicare, mai ales că cei de la gaze au făcut şi în urmă cu două săptămâni figura cu magistrala de gaz de la Bixad, neanunţând lucrările efectuate, ceea ce a dus la o alarmă falsă”, a declarat prefectul Gyorgy Ervin.
Din cele relatate de prefect, Distrigaz ar fi anunţat lucrările şi întreruperea gazului pentru ziua de ieri, printr-un comunicat de presă. În mod ciudat sau nu, comunicatul de presă al Distrigaz nu a ajuns la presă, iar compania furnizoare de gaz nici nu a anunţat consumatorii casnici de aceste reparaţii, prin flyere lipite la intrările în blocuri, aşa cum se procedează în astfel de cazuri.
În cursul zilei de ieri, după o discuţie telefonică purtată cu prefectul Gyorgy Ervin, directorul Transgaz Braşov, Gheorghe Cristoloveanu, a anunţat că alimentarea cu gaz va fi reluată luni seară pentru consumatorii industriali şi marţi - pentru consumatorii casnici, fără a se preciza însă în care parte a zilei se va întâmpla acest lucru.
Monica Vajna