Bilanț IJJ Covasna: amenzi de peste 18.000 de lei în prima săptămână din an
Peste 250 de jandarmi covăsneni au acționat, în perioada 1 – 7 ianuarie a.c., pe raza județului nostru pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică la manifestările cultural-artistice care au avut loc. Jandarmii au aplicat sancțiuni de peste 18.500 lei, arată un bilanț transmis de IPJ Covasna.
În această perioadă nu au fost înregistrate incidente majore.
„Pentru siguranța comunității peste 250 de jandarmi covăsneni au acționat pe raza județului nostru atât independent, cât și alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică la manifestările cultural-artistice care au avut loc.
În această perioadă nu au fost înregistrate incidente majore. Le mulțumim pe această cale celor care au respectat recomandările noastre și au ales să petreacă aceste zile libere în mod responsabil.
Au fost înregistrate 5 infracțiuni cu 5 autori și au fost aplicate amenzi în valoare totală de 18.800 lei.
Totodată, jandarmii au intervenit la 13 solicitări semnalate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112”, se precizează în comunicat.
Jandarmii montani au acționat zilnic pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru informarea și acordarea de sprijin turiștilor aflați pe traseele montane. Misiunile structurilor montane s-au desfășurat fără probleme deosebite.
Foto arhivă