ACTUALITATE 4 decembrie 2014

Bienala de Grafică – lucrări mai bune decât în anii trecuți

de Covasna Media | 502 vizualizări

bienala

Aproape 800 de opere de artă au fost înscrise în concurs de peste 330 de artişti din 32 de ţări

Cea de-a treia ediție a Bienalei de Grafică de la Sfântu Gheorghe va aduce îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește calitatea lucrărilor expuse, afirmă organizatorii. Aceștia au prezentat joi ultimele noutăți despre eveniment spunând că foarte multe lucrări au ca temă probleme sociale, mediul sustenabil sau prezentarea unor valori locale.

„S-a încheiat termenul de trimitere al lucrărilor, am primit în total 783 de opere de artă de la 336 de artiști. Cei mai mulți participanți sunt din țară și din Ungaria, însă anul acesta a crescut considerabil numărul artiștilor străini participanți, am primit opere din Iran, China, Egipt, Mongolia, Taiwan sau Nigeria, în total au trimis opere artiști din 32 de țări” – a declarat curatorul ediției din acest an, Siklódi Zsolt.

Acesta a mai spus că prima fază a jurizării a avut loc săptămâna trecută, când juriul format din 7 membri a ales cele 228 de lucrări care vor fi expuse pe data de 22 ianuarie la Sfântu Gheorghe. Directorul Centrului Cultural Transilvănean, Vécsi Nagy Zoltán, a evidențiat faptul că din discuțiile avute cu membrii juriului a reieșit faptul că anul acesta lucrările trimise au fost de calitate superioară, spunând că dacă în anii trecuți au zâmbit la unele lucrări, acum nu a fost cazul.

Gala de decernare a premiilor celei de-a treia Bienale de Grafică va avea loc pe data de 22 ianuarie la Teatrul „Tamási Áron”, și tot atunci se va deschide la Centrul Cultural Transilvănean din Sfântu Gheorghe și expoziția care va cuprinde cele mai bune lucrări.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.