ACTUALITATE 17 mai 2023

Bibliotecara de la Colegiul Național „Székely Mikó” a descoperit o „capsulă a timpului”

de Daniela Luca | 7779 vizualizări

O „capsulă a timpului” a fost deschisă miercuri, 17 mai, la Colegiul Național „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe, după 153 de ani de când aceasta a fost depusă în piatra de temelie a instituției de învățământ. Informații despre cilindrul metalic în care au fost lăsate, printre altele, monede din acele vremuri, au fost descoperite de bibliotecara Csikós Júlia. 

Cilindrul metalic a fost deschis miercuri în prezența autorităților locale, dar și a istoricilor și muzeografilor din oraș. 

„Odată cu restaurarea școlii am găsit, datorită doamnei bibliotecare, documentația în care era scris că odată cu depunerea pietrei de temelie a clădirii, în anul 1870, pe 27 iunie, s-a depus un cilindru care conținea niște monede ale epocii și o descriere a istoriei colegiului între 1855 și 1870. Din documente reiese și lista profesorilor, a elevilor care au participat la evenimentul din acea zi. Odată cu reabilitarea liceului, ne-am gândit să scoatem această capsulă a timpului și să dezvelim ce ne-au lăsat și ce au vrut să ne transmită predecesorii noștri. Se vede că, din păcate, documentația scrisă este deteriorată, însă monedele se vor restaura la Muzeul Național Secuiesc și urmează să depunem și noi o capsulă a timpului în care să scriem câteva gânduri despre anul 2023, pe care să le transmitem urmașilor”, ne-a spus directoarea Colegiul Național „Székely Mikó”, Sztakics Éva Judit. 

Aceasta a adăugat că, după restaurare, obiectele găsite vor fi amplasate în sala de muzeu a colegiului. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.