ACTUALITATE 12 ianuarie 2015

Biblioteca Judeţeană colectează fragmente lirice preferate de cititori, de Ziua Culturii Române

de Agerpres | 582 vizualizări

Biblioteca Judeţeană din Sfântu Gheorghe va marca anul acesta într-un mod inedit Ziua Culturii Române, prin publicarea unui colaj cu cele mai îndrăgite fragmente lirice semnate de poeţi români contemporani.

„Scopul este de a face mai cunoscută poezia românească contemporană. Sunt mulţi autori contemporani care ar merita o atenţie mai mare. (...) Anul trecut am organizat ceva asemănător cu prilejul Zilei liricii maghiare, dar nu doar cu autori contemporani, şi am primit 60-70 de citate. Am vrut să vedem şi care sunt preferinţele cititorilor”, a declarat directorul Bibliotecii, Szonda Szabolcs.

Conducerea Bibliotecii aşteaptă de la cititori fragmente sau poezii întregi semnate de poeţi români din zilele noastre, care să conţină între două şi zece versuri. Versurile preferate pot fi transmise începând de marţi şi până pe 17 ianuarie, atât prin e-mail pe adresa Bibliotecii, cât şi în scris, într-o cutie amplasată în holul instituţiei. Acestea vor fi reunite într-un „colaj liric” sub genericul „Întâlnirea versurilor”, ce va fi publicat săptămâna viitoare pe pagina web şi pe pagina de socializare a Bibliotecii din Sfântu Gheorghe.

„Îi rugăm pe cei care răspund apelului nostru şi ne trimit texte să treacă lângă fragmentul sau poezia propusă autorul şi titlul textului respectiv, cât şi numele lor. Ne-am bucura să avem cât mai puţine citate 'anonime' în privinţa expeditorului”, a menţionat directorul instituţiei.

Săptămâna aceasta, la Secţia de împrumuturi pentru adulţi vor fi expuse o serie de volume semnate de poeţi români contemporani, care vor putea fi răsfoite şi, desigur, împrumutate de cei interesaţi.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.