ACTUALITATE Acum 7 ore, 39 minute

Bianca Ruța (Bontă): visuri cu sens, copii și o cafea neterminată

de Daniela Luca | 640 vizualizări

Bianca Ruța (Bontă) jonglează între două lumi care nu iartă pauze: una corporatistă, în care coordonează proiecte într-o publicație internațională de avocatură, și alta personală, în care crește o familie, construiește Heels of Power, proiectul ei de suflet, și își propune să fie vocea femeilor care refuză să rămână pe planul doi. Tânăra din Sfântu Gheorghe vrea să le amintească femeilor că se pot reinventa fără să se piardă. Nu are o rețetă a echilibrului, ci un „haos organizat” în care își scrie propria regulă: când totul pare prea mult, se oprește, respiră și continuă. În seria noastră dedicată mamelor antreprenoare și celor care construiesc cariere, Bianca e vocea care îți spune sincer: nu ești singură. Și nici nu trebuie să fii.

Când o întrebi cum își împarte timpul între rolul de mamă și cel de antreprenor, Bianca râde sincer. Spune că, deși i-ar plăcea să știe totul dinainte, viața de mamă a învățat-o să renunțe la controlul absolut. Nu mai funcționează cu orare rigide, ci într-un echilibru fragil, dar funcțional: un „haos organizat”, în care uneori există o rutină clară, iar alteori improvizația e soluția.

„Suntem o familie tânără care în câteva minute se urcă în mașină și pleacă să viziteze ceva, spre exemplu. Suntem foarte dinamici. Dar, în general, îmi aloc timp pentru proiectul meu fie dimineața devreme, când încă toată lumea doarme și pot sta în liniștea mea, fie seara, când toată lumea e mai liniștită și cumva îmi găsesc și eu mai bine gândurile în aceste momente”, ne-a spus Bianca.

Când totul pare prea mult

Ce faci când simți că totul o ia razna? În astfel de momente, ea spune că soluția e să te oprești și să încerci să schimbi felul în care vezi lucrurile.

Își ia câteva clipe de liniște – o cafea bună și un plan. Scrie, prioritizează, elimină. Iar dacă agitația nu trece, pune în picioare o pereche de adidași și iese la alergat. Nu e despre performanță, ci despre a-și limpezi mintea.

„Încerc să mă așez pentru un moment cu o cafea bună și mă apuc să fac un «game plan» prin care să elimin și să rezolv tot ce îmi dă senzația de «razna». Apoi, când mă simt încărcată psihic, îmi place să alerg în aer liber. Nu alerg mult, dar și puținul acela îmi face mintea mult mai clară”, povestește Bianca.

Este un exercițiu constant de auto-observare: când își dă seama că nu mai face față, cere ajutor. De la partenerul ei, de la familie, de la prieteni. A învățat să nu mai încerce să le ducă pe toate singură.

Proiectul personal: și pentru ea, și pentru ei

Desigur că își dorește ca Heels of Power să aibă un impact și pentru copiii ei. Să le arate, prin exemplul personal, că poți face orice dacă o faci cu sens. Dar, înainte de toate, proiectul este pentru ea. Pentru echilibrul ei. Pentru a nu se pierde în toată frumusețea și haosul vieții de părinte.

„Eu sper că faptul că mă văd ei pe mine bine, împlinită și fericită lângă ei, să fie primul lucru care îi influențează pentru viitor. Mai apoi sper să fie inspirați să facă și ei ceea ce își doresc în viața asta și să înțeleagă că poți fi orice din punct de vedere profesional cu ajutorul studiilor, dar cel mai important este să fii fericit cu tine, că parcă toate merg mai bine”, mărturisește ea.

Zilele aglomerate, în care copiii cer atenție, emailurile curg, iar cafeaua zace uitată pe masă, nu sunt o excepție, ci o normalitate. Bianca spune că da, uneori plânge. Alteori are nevoie de câteva minute de pauză. Dar învață constant să transforme această copleșeală în recunoștință. Își repetă: „ce bucurie să am copiii ăștia”, „ce noroc să am un job care mă provoacă”. Și, mai ales, a învățat că e în regulă să nu le facă pe toate perfect. Că ajutorul cerut sau primit nu e un eșec, ci o dovadă de înțelepciune.

Ce mesaj are pentru alte mame?

Bianca nu dă lecții, dar are convingeri. Le încurajează pe mame să-și dea voie să viseze dincolo de roluri și rutine, să aleagă proiecte care chiar le aduc bucurie și sens, nu doar sarcini în plus pe o listă deja plină.

„Aș vrea ca toate mamele să știe că noi, femeile, putem avea și vise, obiective și țeluri mari, nu doar roluri. Dar cel mai important lucru – de orice se apucă – să fie ceva ce le place, o slujbă care să le aducă niște validări, un business care să fie crescut cu drag și din pasiune, sau orice proiect care SĂ ÎNSEMNE CEVA. Spun asta pentru că poate la început o să fie entuziasmul de început, dar cu timpul acesta se mai pierde și vor fi momente când nu mai știi de ce ai început să faci asta, iar aici intervine elementul acela de autenticitate al domeniului ales, care rezonează cu tine și simți că te regăsești”, ne-a mai spus ea.

Urmează și alte povești. Mame care muncesc, visează, obosesc și o iau de la capăt. Rămâi cu noi.

Citește și: Mămici între joacă și facturi: Tartán Hilda – părinte și antreprenoare fără pauză

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.