ACTUALITATE Acum 7 ore, 20 minute

Bătălie mare pe fondurile Rabla 2026 în prima zi de înscrieri

de Ștefania Găvăneci | 181 vizualizări

Administrația Fondului pentru Mediu a deschis luni, 20 iulie, la ora 10:00, sesiunea de înscrieri în Programul Rabla Auto pentru persoanele fizice. Mii de cetățeni din toată țara, inclusiv din județul Covasna, au accesat platforma electronică imediat după lansare pentru a rezerva fondurile disponibile.

În prima oră de la deschiderea sesiunii, sistemul a înregistrat un total de 11.289 de dosare depuse pentru achiziționarea de autovehicule și motociclete mai puțin poluante, arată comunicatul transmis de Administrația Fondului pentru Mediu.

Pentru categoria mașinilor noi cu sisteme de propulsie termică, unde intră și cele cu motorizare GPL sau GNC, românii au depus 6.452 de dosare. Valoarea totală a acestora se ridică la 72,71 de milioane de lei, dintr-un buget total alocat de 165 de milioane de lei. Pe segmentul vehiculelor plug-in hibrid, pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen, s-au înregistrat 3.544 de dosare, cu o valoare de 63,08 de milioane de lei din bugetul total de 120 de milioane de lei.

Marea surpriză a venit însă de la categoria motocicletelor. Bugetul de 15 milioane de lei alocat pentru motociclete clasice și electrice s-a epuizat complet în doar 9 minute de la startul sesiunii, prin transmiterea a peste 1.200 de dosare.

Ne bucurăm că Programul Rabla Auto continuă să răspundă nevoilor cetățenilor și să faciliteze accesul la autovehicule mai eficiente din punct de vedere energetic. Prin acest program, Administrația Fondului pentru Mediu susține investițiile în mobilitate sustenabilă și contribuie la îmbunătățirea calității aerului și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.

Deși calendarul oficial arată că sesiunea pentru aceste categorii rămâne deschisă până la data de 31 decembrie 2026, la ora 23:59, realitatea din teren este cu totul alta, iar fondurile se scurg într-un ritm alert. Mai mult decât cifrele mari raportate în primele ore, ziua a adus și nemulțumiri printre solicitanți. 

Titularii noilor cărți electronice de identitate au întâmpinat probleme tehnice la completarea formularului de înscriere. Deși varianta propusă de autorități pentru posesorii de cărți electronice de identitate s-a dovedit funcțională, mulți solicitanți au pierdut timp prețios. Soluția tehnică cere introducerea celor două litere din serie alături de cele șapte cifre direct în câmpul dedicat numărului, după selectarea corectă a opțiunii de document electronic. Din cauza acestor pași extra și a confuziei create, mulți dintre cei care doreau o motocicletă au ratat finanțarea, în condițiile în care acel buget s-a epuizat complet în doar 9 minute de la start.

La momentul redactării acestui articol, luni, în jurul orei 16:00, situația oficială a fondurilor arăta clar discrepanțele dintre categorii. La secțiunea dedicată motocicletelor, bugetul era deja pe minus, cu o valoare de -5.000 de lei, iar aplicația a blocat depunerea de noi cereri încă de la ora 10:09. În schimb, pentru cei care caută mașini electrice mai erau disponibili 43,71 de milioane de lei, iar pentru categoria motoarelor termice restul de buget era de 82,46 de milioane de lei de lei. 

Sursa foto: Administratia Fondului pentru Mediu/Facebook

Teme articol: Programul Rabla
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.