ACTUALITATE 22 ianuarie 2017

Bătaia NU este ruptă din Rai!

de Covasna Media | 2889 vizualizări

Mirela Retegan, Antrenorul Părinţilor e invitata celei de-a 10–a ediţii APChat, de joi, 26 ianuarie 

Mentalitatea conform căreia copiii sunt obligați față de părinţi pentru simplul fapt că aceștia le-au dat naștere începe în sfârșit să dispară. Mamele şi taţii par să fi înțeles că ei sunt cei care decid venirea copilului pe pământ și că ei sunt singurii care au o obligație faţă de acesta, în a-l educa, fără a-i știrbi personalitatea, fără să îşi impună valorile asupra lui și mai ales fără să îşi elimine frustrările prin intermediul copiilor. Cu cât lumea se modernizează, cu atât înţelegem mai mult că violenţa nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată o soluţie, mai ales în relaţia cu propriul copil.

Acest lucru vine să ne înveţe antrenorul părinţilor şi fondatorul Zurli, Mirela Retegan, joi, 26 ianuarie a.c., de la ora 18,30 la Biblioteca Judeţeană „Bod Péter” din Sfântu Gheorghe, în sala Albastră. Evenimentul, organizat de Asociaţia pentru Comunitate,  marchează cea de-a 10-a ediţie din rândul conferinţelor APChat, respectiv prima din anul 2017. Întâlnirea se desfăşoară sub tematica: „Bătaia NU e ruptă din Rai”.

Cine este Mirela Retegan, Antrenorul Părinţilor

Mirela Retegan este femeia care a dus dragostea pentru copilul ei la rang de fenomen național. A creat Gaşca Zurli, cea mai iubită trupă de animație pentru copii din România. Mirela Retegan este o femeie de succes, un glas care se face mereu ascultat în rândul părinţilor. A dus Gașca Zurli în peste 50 de orașe din România. În 100 de spectacole senzaționale a strâns peste 200.000 de spectatori, părinți și copii care au plecat acasă fericiți. Anul trecut a organizat cel mai mare spectacol pentru copii din România, la Palatul Stirbey de 1 iunie cu un număr record de spectatori: peste 10.000. La începutul lui martie 2016 a lansat cartea „Pledoarie pentru mami și tati”, un volum senzațional în care Mirela Retegan îi învață pe părinți cum să rămână parteneri în creșterea copiilor chiar și după divorț. Cu o comunitate de peste 200.000 de părinți, Mirela Retegan este o sursă de inspirație în fiecare zi. Articolele de pe blogul personal www.mirelaretegan.ro se bucură de un succes enorm, atingând în 2016 peste 1 milion de utilizatori, multe dintre articole ajungând virale pe internet. În toamna lui 2016, Mirela Retegan a lansat Campionatul Național de joacă, unde s-a întâlnit cu peste 10.000 de părinți din România cărora le-a împărtășit din experiența ei de mamă în super proiectul Antrenorul Părinților.

„M-a bucurat enorm invitaţia Asociației pentru Comunitate. Vin cu tot dragul la Sfântu Gheorghe să mă întâlnesc cu părinţii şi să le împărtăşesc din experienţa mea. E o bucurie pentru mine să fiu faţă în faţă cu ei, să răspund la întrebări şi să discutăm toate problemele care îi frământă. Vin cu jocurile mele, cu exemple din viaţa mea de părinte şi cu optimismul care mă defineşte ca om”, a răspuns Mirela Retegan invitaţiei lansate de Asociaţia pentru Comunitate.

Evenimentul APChat de joi, printre cele mai importante de până acum

Coordonatorul principal al evenimentului, Mirela Cara Dragu, proaspăt devenită mămică, spune despre întâlnirea cu Mirela Retegan că este una dintre cele mai importante din seria conferinţelor organizate până acum de Asociaţia pentru Comunitate.

„Evenimentul de joi este poate unul dintre cele mai importante din seria APChat-urilor de până acum. De ce spun asta? Pentru că avem de-a face nu numai cu un invitat care ne oferă un model de împlinire profesională, ci unul care ne și ajută să învățăm noi înșine ceva important, anume că joaca este calea cea mai eficientă de a ne educa în mod sănătos copiii. Consider că a sosit vremea ca oamenii să înțeleagă faptul că cei mici au propria personalitate și că trebuie respectați ca atare. Nu ne mai impunem voința asupra lor, nu le mai cerem să fie cuminți, nu le mai spunem că nu au voie și nici că îi dăm la tanti doctor dacă nu ne ascultă. Facem efortul să le explicăm totul și să îi înțelegem. Invit deci mamele cărora le pasă să vină la acest eveniment. Le rog să vină însoțite de bunici pentru că aceștia sunt primii care trebuie să înțeleagă că metodele pe care le-au aplicat ei în creșterea copiilor nu sunt deloc bune. În clipa în care vor înțelege asta, cu siguranță vor interveni mai puțin în educația copiilor și vor respecta mai mult deciziile părinților. Pentru că în viața fiecărui copil există o bunică plină de sfaturi și sugestii. Haideți să învățăm că noi trebuie să facem eforturi să ne educăm copiii jucându-ne cu ei, nu impunându-ne părerile asupra lor! Haideți să îi facem să înțeleagă de ce e rău să mănânce pâine și dulciuri, de ce nu pot să bată alți copii, de ce trebuie să iubească și să respecte animalele etc. Și toate astea prin joc, fără bătaie, cu dragoste și mult respect!”, spune Mirela Cara Dragu.

Doar invitaţi unul şi unul la conferinţele APChat

Asociaţia pentru Comunitate din Sfântu Gheorghe a mijlocit, începând din 24 septembrie 2015, un amplu şir de întâlniri ale covăsnenilor cu personalităţi marcante din lumea culturală, artistică, științifică și nu numai.

Prima ediţie APChat l-a avut ca invitat pe Alexandru Mironov, jurnalist de știință, fost ministru al Tineretului și Sporturilor, autor și povestitor de SF și senior editor al revistei „Știință și tehnică”. Printre invitaţii de marcă ce s-au aflat în faţa publicului covăsnean prin intermediul APC şi „Observatorul de Covasna” se mai numără specialista în psihologie Aurora Liiceanu, îndrăgitul şi cunoscutul actor, recent plecat la ceruri, Ion Besoiu, cosmonautul de legendă Dumitru Prunariu, singurul campion paralimpic al României, Eduard Novak, astronomul român Cătălin Beldea, cunoscut ca „vânătorul de eclipse”, și ecologistul Magor Csibi, preşedintele World Wide Fund for Nature Romania.

Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că Asociaţia pentru Comunitate a adus pe scena Teatrului „Andrei Mureşanu” celebrul spectacol „Freak Show” al lui Florin Piersic Jr., care s-a jucat cu casa închisă la teatrele din capitală, din țară și din străinătate. Mai mult, tot în rândul premierelor din zona dramaturgiei, APC a oferit covăsnenilor şansa de a vedea spectacolul de teatru creştin „Urma paşilor Tăi”, în regia Elizei Bercu-Bodeanu.

În 27 octombrie 2016 unul dintre cei mai iubiţi preoţi din România, Constantin Necula, a dat startul celui de-al doilea sezon APChat. Acesta a susţinut conferinţele sale cu numărul 1.000 şi 1.001 la Sfântu Gheorghe, respectiv Întorsura Buzăului, în faţa a peste 700 de persoane.

O lună mai târziu, solistul, compozitorul şi producătorul trupei Viţa de Vie, Adrian Despot, a vorbit la Sfântu Gheorghe în faţa a peste 150 de persoane, majoritatea tineri, despre reperele tinerei generații în societatea de astăzi.

Joi, 26 ianuarie, vine rândul Mirelei Retegan să preia frâiele conferinţei APChat.

Evenimentele coordonate de Asociaţia pentru Comunitate se remarcă mai ales prin temele actuale de discuţie abordate de invitaţi, sesiunea de întrebări şi răspunsuri, atmosfera relaxantă şi prietenoasă, precum şi prin publicul din ce în ce mai numeros.

Şi la această conferinţă intrarea este liberă datorită sponsorului Autoliv, cel mai important angajator din judeţ. Parteneri în organizarea acestui evenimentul sunt cotidianul „Observatorul de Covasna”, Biblioteca Judeţeană „Bod Péter” şi Pensiunea Lucia din Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.