ACTUALITATE 27 martie 2017

Barmanii, invitaţi la un concurs de măiestrie şi creativitate la Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 1061 vizualizări

Barmani din toată ţara sunt invitaţi să participe la un concurs de măiestrie şi creativitate, ce va fi organizat luna viitoare, la Sfântu Gheorghe, de către Şcoala Populară de Arte şi Meserii, cu prilejul Zilelor oraşului.

Directorul instituţiei, Gaj Nandor, a declarat pentru AGERPRES că ideea acestui concurs s-a conturat în contextul demarării unui curs de mixologie la Sfântu Gheorghe, în cadrul căruia cei interesaţi vor putea descoperi arta preparării cocktailurilor.

„Şcoala de Arte şi Meserii a început în urmă cu doi ani să organizeze cursuri de formare profesională şi ne-am gândit ca, pe lângă cursurile clasice de chelner, ospătar, bucătar, să lărgim spectrul, astfel încât să ajutăm firmele locale să-şi diversifice, la rândul lor, oferta. Anul trecut, am organizat un curs de barista şi unul de somelier, iar anul acesta am început înscrierile pentru un curs de mixologie, pentru că eu consider că un turist nu vine numai pentru peisaje şi programe culturale, ci şi ca să aibă o experienţă bună şi interesantă când iese în oraş, la o cafenea, un bar sau la o discotecă“, a declarat Gaj Nandor.

Potrivit acestuia, cursul va fi susţinut de Mihai Fetcu din Braşov, care, la numai 29 de ani, este unul dintre cei mai renumiţi specialişti în acest domeniu.

„Cursul se va desfăşura în perioada 19-21 aprilie la Centrul de formare profesională de la Arcuş, iar la acest curs aşteptăm nu doar barmani, ci pe toată lumea interesată să afle mai multe despre secretele acestei meserii (...) Spre exemplu, 40% dintre cei care au participant la cursul de somelier nu lucrează în domeniu, dar au venit ca să descopere şi să înveţe mai multe lucruri despre vinuri (...) După încheierea cursului de mixologie, pe data de 27 aprilie, vrem să organizăm un concurs la care sperăm să vină cât mai mulţi barmani şi să preparăm o băutură a Zilelor Sfântu Gheorghe (...) Aş vrea să invit orice barman din ţară la acest concurs, prin care dorim să promovăm oraşul, dar şi judeţul, având în vedere şi faptul că 2017 a fost declarat 'Anul turismului în judeţul Covasna'“, a mai spus acesta.

Mihai Fetcu a declarat pentru AGERPRES că mixologia este 'arta sau îndeletnicirea amestecării băuturilor', iar cuvântul provine din limba greacă.

„Mixos înseamnă a amesteca şi logos - ştiinţă, deci este o ştiinţă şi contrar opiniei populare nu înseamnă două băuturi puse la întâmplare într-un pahar. Deci este o ştiinţă în spate, trebuie foarte, foarte mult studiu şi dedicare (...) şi putem spune că este şi o artă“, a spus Mihai Fetcu.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.