Bărbatul din Gorj diagnosticat cu coronavirus a ajuns la Institutul ”Matei Balş” din Capitală, starea sa fiind bună
Bărbatul din Gorj diagnosticat cu coronavirus a ajuns la Institutul ”Matei Balş” din Capitală, starea sa fiind bună. El este izolat de ceilalţi pacienţi, fiindu-i stabilită deja o schemă de tratament.
”Bărbatul originar din judeţul Gorj care a fost depistat pozitiv cu virusul COVID-19 a ajuns la Institutul Matei Balş din Bucureşti în urmă cu scurt timp.
Transportul s-a desfăşurat în condiţii normale pentru astfel de situaţii şi nu a reprezentat niciun pericol pentru pacient, personalul medical sau alte persoane.
Bărbatul care a contactat virusul a fost transportat cu o autospecială SMURD din cadrul ISU Dolj dotată corespunzător şi având condiţii de izolare totală a pacientului.
De asemenea, pe timpul transportului, pacientul a fost asistat, pe lângă personalul medical, de un echipaj specializat în intervenţii de tip CBRN (situaţii de contaminare chimică, biologică, radiologică sau nucleară)”, anunţă Ministerul Sănătăţii.
Bărbatul a fost predat personalului Institutului Matei Balş şi va rămâne izolat complet de restul pacienţilor.
Medicii au stabilit deja o schemă de tratament, iar starea sa este bună, neavând simptome specifice.
Tânărul de 25 de ani este primul caz din România diagnosticat cu coronavirus. El a intrat în ciontact cu italianul de 71 de ani care s-a aflat pentru câteva zile în România, fiind ulterior depistat pozitiv la testul pentru coronavirus.
Foto arhivă
News.ro