ACTUALITATE 17 decembrie 2012

Bărbatul care şi-a ucis concubina în faţa copiilor, trimis în judecată

de Agerpres | 507 vizualizări

Bărbatul care şi-a ucis concubina în faţa copiilor, trimis în judecatăProcurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a harghiteanului Márton Albert care luna trecută şi-a ucis cu bestialitate concubina în faţa celor doi copii.

Potrivit probatoriului, femeia în vârstă de 34 de ani a murit în urma loviturilor pe care Márton Albert i le-a aplicat cu un ciocan şi un cleşte în zona capului, precum şi rănilor provocate prin înjunghiere. Pe trupul femeii au fost descoperite 18 lovituri de cuţit.

Femeia a fost găsită moartă la începutul lunii trecute într-o garsonieră din Sfântu Gheorghe unde se mutase recent în gazdă împreună cu cele două fetiţe ale ei, una în vârstă de 2 ani şi cealaltă de două luni. Potrivit informaţiilor Poliţiei, cei doi formau un cuplu de aproape patru ani, dar pentru că bărbatul o bătea în mod frecvent femeia a încercat să îl părăsească, iar acesta s-a răzbunat. Fetiţele care erau în garsonieră în momentul producerii crimei au fost puse sub protecţie socială.

Dosarul a fost înaintat spre judecată Tribunalului Covasna, inculpatul fiind acuzat de omor deosebit de grav.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.