Bărbat din Vâlcele, cercetat de polițiști după ce și-a bătut concubina
La data de 07.03.2020 în jurul orei 21.40, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vâlcele au fost sesizați prin apel 112 de cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 31 de ani a fost victima unei agresiuni fizice, fiind lovită de către concubinul acesteia.
La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 33 ani, concubinul persoanei vătămate, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții în contradictoriu, a agresat-o fizic pe femeie.
Un echipaj medical i-a acordat îngrijiri persoanei vătămate, fiind transportată la o unitate medicală, nefiind necesară internarea acesteia.
Având în vedere că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat că victima se încadrează în situația de risc iminent, a fost emis un ordin de protecție provizoriu prin care au fost dispuse obligarea agresorului să păstreze o distanță de 100 de metri față de victimă și copii acesteia, precum și față de locuința acesteia
Cercetările sunt continuate de aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Sursa: IPJ Covasna