Baraolt, la un pas de a rămâne fără CL
Prefectura judeţului Covasna i-a solicitat primarului oraşului Baraolt, Nagy Istvan, convocarea şedinţei Consiliului Local (CL), ca urmare că acesta se află în pericolul de a fi dizolvat, deoarece în luna octombrie nu s-a întrunit în şedinţă ordinară, aşa cum prevede legea.
Atenţionat de către Prefectură, CL Baraolt a decis să se întrunească în şedinţă ordinară chiar astăzi, membrii săi fiind conştienţi de faptul că o dizolvare ar afecta nu doar buna desfăşurare a serviciilor publice aflate în subordinea Consiliului, cât şi bugetul localităţii, deoarece ar fi nevoie de noi cheltuieli pentru organizarea de alegeri. „Autorităţile administraţiei publice locale sunt organizate şi funcţionează pe principiul autonomiei locale, iar Instituţia Prefectului nu poate interveni în asigurarea procedurii de convocare a şedinţelor Consiliului Local, dar poate solicita respectarea legii, fapt care s-a şi realizat prin transmiterea adresei privind obligativitatea de ţinere a şedinţelor lunare ale CL”, a declarat prefectul Codrin Munteanu, referitor la situaţia ivită la Baraolt.
Primarul oraşului Baraolt, Nagy Istvan, spune că ultima şedinţă ordinară a CL a avut loc pe 3 septembrie, iar motivul pentru care luna octombrie a rămas descoperită este acela că pur şi simplu „nu au existat probleme stringente“ care să poată fi aduse pe ordinea de zi.
Nagy Istvan a arătat însă că problema de la Baraolt nu poate fi considerată unică în ţară, dar a apreciat că în CL şi Primăria Baraolt este totuşi o situaţie mai specială.
„Cât timp am avut cel mai mic buget, nu am crescut taxele locale sau vice primarul, în loc să lucreze, a stat în crâşmă, nu şi-a pus nimeni problema desfiinţării CL. Trebuie înţeles că lucrez cu un CL majoritar UDMR, în condiţiile în care eu am fost ales independent şi apoi am trecut la Partidul Civic Maghiar (PCM).
Legea este cum e şi nu-mi dă multe drepturi în ceea ce priveşte şedinţele CL, am un viceprimar UDMR care nu face nimic din ce-i spun, deci e destul de greu cu acest Consiliu”, a explicat Nagy Istvan.
Primarul de Baraolt a precizat că e conştient de pericolul dizolvării CL, aşa că s-a ajuns la decizia organizării unei şedinţe ordinare pentru astăzi, pe a cărei ordine de zi se află nouă puncte referitoare la diverse aspecte ce trebuiesc soluţionate la Baraolt.
Monica Rizea