ACTUALITATE 26 februarie 2013

Băncile din România vor plăti 100 milioane de euro ca să scape de 10.000 de angajați

de Covasna Media | 264 vizualizări

Sistemul bancar românesc se va restructura în 2013 mai puternic decât a reușit să o facă în patru ani de criză financiară. Unitățile bancare și salariații sunt în fruntea listei reducerilor de cheltuieli.

banca-ghiseu

De la începutul crizei și până în prezent, sistemul bancar a disponibilizat, sub o formă sau alta, circa 7.620 de angajați, din care 4.000 au plecat din sistem numai anul trecut. În 2013, concedierile vor afecta circa 10.000 de salariați, mai mult decât în toţi cei patru ani de criză de până acum. Restructurarea este impusă de scăderea pieței bancare  din ultimii ani.

În funcție de profilul și dimensiunea instituțiilor bancare, ajustările de personal pot viza chiar 10%-15% din numărul total al angajaților. Pe piața locală, au fost ajustări treptate, pe parcursul mai multor ani. Până la o treime din ajustările de personal reprezintă desființarea pozițiilor eliberate prin plecări naturale, externalizarea activităților auxiliare, programe de pensionare anticipate“, explică directorul de comunicare al BCR, Ionuț Stanimir. De altfel, cea mai mare bancă din sistem a anunțat deja restructurări de 1.600 de posturi.

Federația Sindicatelor din Bănci și Asigurări (FSBA) avansează un număr concret: minimum 10.000 de salariați, după cum spune președintele acesteia, Constantin Paraschiv. El precizează că metodele prin care salariații băncilor vor părăsi sistemul sunt multiple, mai ales că sindicatul nu a fost înștiințat, conform legii (cu 60 de zile înainte) de existența vreunei concedieri colective. „Astfel, majoritatea băncilor procedează la o restructurare mascată. Oferă salariaților 2-3 salarii compensatorii peste numărul celor stabilite în Contractul colectiv de muncă, cu condiția ca desfacerea contractului să se facă la cererea salariatului“, spune Paraschiv. Câștigul băncii este că reduce mult din timpul necesar parcurgerii etapelor legale de declanșare a unei concedieri colective și, implicit, din costurile salariale aferente acestei perioade. Alte metode includ pensionarea anticipată sau concedierea în urma unor teste de competenţă profesională.

3.500 lei, media „șomajului“ la bancheri

În afara celor care sunt declarați incompetenți, nimeni nu părăseşte cu mâna goală banca. Salariile compensatorii se acordă în funcție de vechimea în muncă a salariatului, pe baza unor grile și tranșe stabilite prin negociere. În general, numărul salariilor compensatorii este cuprins între 3 și 16. În cazul negocierii unei pensionări anticipate, însă, numărul salariilor compensatorii poate merge și până la 24, „pachetele compensatorii putând acoperi salariul pe o perioadă de până la doi ani“, spune directorul de comunicare al BCR.

Liderul sindical Constantin Paraschiv arată că media pachetului compensatoriu pe sistemul bancar este de circa 10 salarii, în condițiile unui salariu mediu net de circa 3.500 de lei pe lună. Pe totalul sistemului bancar, vorbim de o sumă de peste 80 de milioane de euro. În condițiile în care foarte mulți optează pentru pensionare anticipată, care merge până la 24 de salarii nete, costul concedierilor în bănci, în 2013, s-ar putea ridica la 100 de milioane de euro. 

Marile bănci își definesc strategia

Dacă aproximativ 40 de milioane de euro din această sumă vor fi alocate pentru disponibilizările deja anunțate de BCR, rămâne de văzut cât va fi nota de plată pentru BRD - Groupe Société Générale (care are circa 9.000 de salariați la ora actuală) sau Bancpost.

„Din 2010, în BRD au fost demarate proiecte de optimizare a activității, rentabilizarea cheltuielilor și creșterea eficienței, iar în cazurile în care a fost necesară revizuirea numărului de posturi, s-au căutat soluții de mobilitate pe alte funcții“, spune Adela Jansen, director executiv de resurse umane în cadrul BRD. „Strategia noastră  vizează alinierea la cerințele businessului, ceea ce poate însemna și ajustarea numărului de posturi“, spune Jansen.

Pentru disponibilizări, majoritatea băncilor aleg varianta acordării de salarii compensatorii, chiar dacă o strategie de reconversie profesională a angajaților ar putea costa mai puțin.

(www.capital.ro)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.