ACTUALITATE 2 august 2018

Avansări în grad la Jandarmeria Covasna

de Covasna Media | 729 vizualizări

Astăzi, 1 august, a fost sărbătoare, bucurie, emoție la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna, unde a avut loc festivitatatea de avansare în gradul militar următor, la termen, a unui ofiţer şi a 8 subofiţeri, care, în cursul acestui an au împlinit sau împlinesc stagiul minim în grad și îndeplinesc celelalte condiții prevăzute de regulamentele militare.

În continuarea activităților au fost prezentați colectivului noii noştri colegi,  absolvenți ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș“ Fălticeni promoţia 2018, repartizați și încadrați în unitatea noastră.

Prim adjunctul inspectorului șef colonelul Dragomir Cristian le-a recomandat acestora să dea dovada de corectitudine, să aibă o atitudine proactivă şi le-a urat a o carieră în ascensiune.

Totodată, prim adjunctul inspectorului șef a subliniat că avansarea cadrelor militare reprezintă confirmarea maturităţii profesionale şi încununarea mai multor ani de muncă, aducând cu sine creşterea responsabilităţii şi un nivel mai ridicat al standardelor pentru îndeplinirea misiunilor.

Acesta a adresat celor avansaţi în mod special, dar şi celorlalţi colegi, sincere felicitări, urări de sănătate, putere de muncă, împliniri pe plan profesional şi personal!!!

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.