Autorii jafului petrecut la Ares Security în 2009, căutaţi în continuare de poliţişti
Poliţiştii covăsneni continuă investigaţiile în cazul jafului petrecut în anul 2009 la firma de protecţie şi pază Ares Security din Sfântu Gheorghe, de unde s-au furat 270.000 de lei.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Covasna, Nicoleta Tolvaj Marin, a declarat, vineri, că acest caz nu a fost clasat şi că se continuă cercetările în vederea identificării autorilor.
Jaful a avut loc pe data de 15 octombrie 2009, în jurul orei 2,00 dimineaţa, când doi bărbaţi mascaţi şi înarmaţi au atacat sediul firmei de protecţie şi pază Ares Security de pe strada Ciucului din Sfântu Gheorghe, de unde au furat 270.000 de lei.
Cei doi atacatori care purtau cagule au cerut dispecerului de serviciu să le deschidă uşa, pretextând că sunt de la Poliţie şi se află într-un control de rutină.
Imediat după ce au pătruns în incintă, i-au imobilizat şi legat de mâini şi de picioare pe dispecer, precum şi pe cei doi agenţi de intervenţie, iar după ce au furat cei 39 de saci cu bani au fugit cu maşina de serviciu a firmei, parcată în faţa sediului.
Banii furaţi fuseseră ridicaţi sub escortă cu o zi înainte de la o bancă din Braşov şi urmau să fie livraţi mai multor clienţi din judeţul Covasna şi din afara acestuia.
La acea vreme conducerea firmei nu a exclus posibilitatea unui „atac la pont”, iar anchetatorii au recunoscut că „lovitura a fost bine gândită”.
În urmă cu câţiva ani poliţiştii covăsneni au apelat la ajutorul FBI pentru a da de urma autorilor jafului armat, dar expertiza tehnică nu a oferit date suplimentare.
Cercetările au condus la formarea unui cerc de suspecţi, dar nu există probe suficiente pentru punerea lor sub acuzare, spunea la acea dată fostul şef al IJP Covasna, Ioan Popa.