„Autoportretul unei fete cuminți” vine luni la Sfântu Gheorghe
La scurt timp de la premiera în România, filmul „Autoportretul unei fete cuminți”, în regia Anei Lungu, va ajunge și la Sfântu Gheorghe, prin intermediul Teatrului „Andrei Mureșanu”.
Lansat în iarnă la International Film Festival Rotterdam, unde proiecția a avut loc cu casa închisă, filmul în care protagonista este Elena Popa, actriță a Teatrului „Andrei Mureșanu”, se bucură deja de notorietate atât în țară, cât și în străinătate.
„Autoportretul unei fete cuminți” a primit deja numeroase premii, între care Premiul Publicului și premiul pentru Cel mai bun regizor la BucharEST International Film Festival / B-EST IFF, unde juriul a apreciat „controlul vizionar al actorilor profesioniști și amatori prin montajul inteligent, umorul ironic și cadrele lungi, atunci când granițele invizibile dintre ficțiune și neprevăzutul evenimentelor reale improvizate dispar și descoperă curajos simbolurile și incertitudinile tinerei generații”. Pelicula a câștigat, de asemenea, Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film „Crossing Europe” din Linz-Austria, iar distribuitori din Brazilia, Portugalia și Serbia l-au programat deja pentru a-l difuza în cinematografe. Același film a fost apreciat de către cinefilii prezenți la Festivalul Filmului European de la București, unde a primit din nou Premiul Publicului.
„Autoportretul unei fete cuminți” a ajuns chiar și pe continentul asiatic, la Mumbai în India. În octombrie, el va fi prezentat la Indie Cork Film Festival în Irlanda, un eveniment dedicat producțiilor muzicale și cinematografice independente, intrând totodată și în competiția oficială a celei de-a VIII-a ediții a Festivalului CineEast din Luxemburg.
În România filmul a fost prezentat în cadrul Nopții Albe a Filmului Românesc, cu o săptămână înainte de premiera oficială din cinematografe, iar din 25 septembrie va rula pe marile ecrane din peste 20 orașe din țară, între care și Sfântu Gheorghe.
În centrul poveștii pe care este centrat subiectul filmului se află Cristiana, o tânără de 30 de ani, crescută într-o „familie bună”. Personajul interpretat de Elena Popa își petrece timpul între doctoratul în inginerie seismică, discuțiile cu cei doi prieteni apropiați, Alex (Andrei Enache) și Michelle (Iris Spiridon), și întâlnirile amoroase cu un bărbat căsătorit, al cărui rol îl joacă actorul Emilian Oprea, devenit celebru după pelicula „De ce eu?” semnată de Tudor Giurgiu. Până la vârsta de 30 de ani, Cristina a locuit în același apartament cu părinții ei, care într-un final decid să se mute, oferindu-i Cristianei șansa de a-și împlini un vis din copilărie, acela de a-i cumpăra un câine. Prin felul în care este prezentată, povestea aparent banală, cucerește rapid publicul.
„Autoportretul unei fete cuminți”, care li se adresează exclusiv persoanelor cu vârste de peste 15 ani, va rula luni, 28 septembrie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului. Pentru a puncta momentul important în care un film atât de premiat și de apreciat la nivel mondial ajunge în orașul nostru, Teatrul „Andrei Mureșanu” invită publicul la o degustare de vinuri în foaier, de la ora 18.30.
Cei interesați pot achiziționa biletele şi de la Biroul de Organizări Evenimente din centrul orașului, precum și de la Casa de bilete a teatrului. Prețul unui bilet este de 5 lei.
Imediat după film, publicul este invitat din nou în foaier, unde se va putea întâlni cu regizoarea Ana Lungu, cu Elena Popa, precum și cu Fatma Mohamed, cealaltă actriță de la TAM care face parte din distribuţia filmului „Autoportretul unei fete cuminți”.
Teatrul Andrei Mureşanu
– Biroul de presă –