Au început verificările la comercianţii de petarde şi artificii
Inspectoratul General al Poliţiei Române a declanşat la nivel naţional acţiunea “Foc de artificii 2010”, campanie ce prevede combaterea comercializării ilegale de produse compuse din substanţe chimice şi amestecuri pirotehnice.
Serviciul de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Covasna a autorizat până în prezent şapte societăţi comerciale pentru a putea deţine, depozita, transporta şi comercializa obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, Andreea Buzsi, a declarat că cele şapte unităţi comerciale deţin 14 puncte de lucru în judeţ şi recomandă persoanelor care doresc obiecte artizanale pe bază de amestecuri pirotehnice să le achiziţioneze din aceste puncte de lucru fără a recurge la acţiuni care contravin legii.
“Poliţiştii din cadrul serviciului menţionat au identificat deja o persoană juridică ce comercializa ilegal artificii de brad fără a avea autorizaţie. Cele 210 artificii au fost ridicate de poliţişti în vederea confiscării. Pe lângă această persoană juridică, poliţiştii din zona Întorsura Buzăului au prins patru minori care se jucau cu petarde. Avertizăm amatorii de senzaţii “explozive” că sunt anumite norme în vigoare iar dacă acestea nu se respectă pot risca amenzi consistente”, a explicat aceasta.
Andreea Buzsi a completat cu faptul că aceste petarde pot provoca evenimente neplăcute şi pot produce pagube atât materiale cât şi la nivel de sănătate. Amenzile acordate pentru nerespectarea normelor legale în vigoare pot fi între 1000 şi 2500 de lei, dar acestea pot ajunge şi la 7.500 de lei.