ACTUALITATE 26 ianuarie 2018

Aspecte legislative pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite de natură a aduce atingere sănătății publice

de Covasna Media | 583 vizualizări

În scopul prevenirii răspândirii unor boli de natură animală care ar putea afecta sănătatea publică ori mediul înconjurător, poliția covăsneană aduce în atenția crescătorilor de animale domestice și gestionarilor fondurilor de vânătoare că au obligația de a întreprinde măsurile necesare în vederea împiedicării răspândirii acestor boli. În caz contrar poate interveni chiar și răspunderea penală, fapta constituind infracțiune ce se pedepsește cu închisoarea de până la 2 ani. În cazul în care constată astfel de situații, cetățenii au obligația de a informa în cel mai scurt timp instituțiile competente (Direcția de Sănătate Publică), în vederea luării măsurilor care se impun.

Totodată, nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase la animale sau plante ori a dăunătorilor, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli ori a dăunătorilor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. Infectarea prin orice mijloace a surselor sau rețelelor de apă, dacă apa devine dăunătoare sănătății oamenilor, animalelor sau plantelor, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

Compartimentul Relaţii Publice al IPJ Covasna

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.