ACTUALITATE 27 august 2012

Asociaţia Ecou cere sprijinul covăsnenilor!

de Covasna Media | 377 vizualizări

Asociaţia de Tineret Ecou, ONG activ de peste 10 ani în comunitatea covăsneană, face apel pentru susţinerea celui mai recent proiect al său, „Blockflöte – Educaţie generală prin muzică”. Proiectul coordonat de Suzana Lupoian are nevoie de sprijinul online a peste 2000 de persoane pentru a primi finanţarea necesară implementării programului în Sfântu Gheorghe, din partea programului de granturi „Raiffeisen Comunităţi”.

„Cele patru lucruri cu ajutorul cărora oamenii obişnuiesc să facă educaţia sunt ştiinţa de carte, gimnastica, muzica şi desenul.” – Aristotel. Pornind de la acest citat celebru, Asociaţia de Tineret Ecou demarează acest program pilot pentru introducerea învăţării unui instrument muzical în rândul copiilor din învăţământul primar. Pe parcursul unui an şcolar, un număr de 200 de copii vor beneficia de instrumente şi manuale gratuite, timp în care învăţătorii acestora vor învăţa să cânte şi să predea instrumentul Blockflöte. Efectele unui astfel de proiect sunt vizibile pe termen mediu. În mod cert, sub o atentă coordonare a fenomenului şi un complex de factori care să suțină ideea, la nivelul comunităţii din Sfantu Gheorghe, poate fi realizat acest pas important in educatie: învăţarea unui instrument muzical în şcoala primară ca factor de formare a personalităţii copilului. Comunitatea are de câştigat în mod real de pe urma unor generaţii care se formează corespunzător în şcoala primară, dezvoltând caracteristici pe care şcoala de azi le pierde din vedere: autocontrol, disciplină, cultură.

Proiectul este descris pe întregime pe site-ul Raiffeisen Comunităţi. Pentru a afla mai multe detalii şi pentru a susţine proiectul, trebuie să vă înregistraţi pe site (www.raiffeisencomunitati.ro/inregistrare-utilizator). La adresa specificată la înregistrare veţi primi un e-mail cu un link prin care confirmaţi contul. Vă logaţi cu datele dumneavoastră, iar de aici accesaţi pagina „Votează proiectul tău preferat”, daţi click pe judeţul Covasna, selectaţi căsuţa cu „Blockflöte - educatie generala prin muzica” şi apăsaţi pe „Votaţi”.

„Avem nevoie de sprijinul comunităţii. Cred că ne putem pune la comun eforturile cu toţii pentru a încerca să schimbăm, măcar şi cu puţin, mersul lucrurilor din învăţământ. Nu vom simţi efecte în câteva zile sau luni, dar cred că e de datoria noastră, a tinerilor, să vedem evoluţia comunităţii în timp, chiar şi unul îndelungat”, a declarat Alexandru Ujvarosi, preşedintele Ecou.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.