ACTUALITATE 20 octombrie 2023

Au ajuns în arest pentru furt din mai multe locuințe

de Covasna Media | 2723 vizualizări

Două persoane au fost arestate și o a treia pusă sub control judiciar, fiind cercetate pentru furt calificat, respectiv complicitate. Au fost prinse după ce au prăduit și un apartament din Sfântu Gheorghe.

Redăm în continuare comunicatul de presă trimis de IPJ Covasna: 

 „La data de 18 octombrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sfântu Gheorghe, împreună cu polițiști de investigații criminale și ordine publică din Mureș, Iași și Covasna au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județele Mureș și Iași, la persoane bănuite de furt calificat și complicitate la furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, de la începutul anului 2023, trei persoane cu vârste cuprinse între 32 și 45 de ani, din județul Mureș, ar fi constituit un grup specializat în comiterea de furturi din locuințe aparținând unor cetățeni chinezi, domiciliați pe teritoriul României, administratori de societăți comerciale. Persoanele bănuite ar fi urmărit locuințele folosite de cetățenii străini și sediile societăților comerciale administrate de aceștia, pentru stabilirea programului zilnic, după care, prin folosirea de chei potrivite, ar fi pătruns în interiorul locuințelor de unde ar fi sustas bijuterii și sume de bani.  

Astfel, în luna iulie a acestui an, folosind metode similare, cele trei persoane bănuite ar fi sustras dintr-un apartament de pe raza municipiului Sfântu Gheorghe bijuterii din aur în valoare de aproximativ 30.000 de lei, 700 euro și 300 yuan.   

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate mai multe bijuterii din aur și argint, sume de bani, obiecte vestimentare, instrumente folosite la deschiderea ușilor, substanțe psihoactive, un autoturism și mai multe telefoane mobile.

Față de cele trei persoane bănuite s-a luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Covasna.

În cursul zilei de 19 octombrie a.c., acestea au fost prezentate judecătorului de drepturi și libertății din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, iar instanța a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a doua din cele trei persoane, în timp ce pentru a treia s-a dispus măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile. 

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale Covasna, Birourilor de Investigații Criminale Râmnicu Sărat, Sighișoara, Târgu Mureș, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Covasna și Iași,  Serviciului Criminalistic Covasna și Serviciului Criminalistic Iași, precum și al polițiștilor de ordine publică din Covasna și Iași.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.