Arestat pentru tâlhărie
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a tâlhărit un tânăr de 19 ani pe raza municipiului Târgu Secuiesc.
Miercuri, 30 martie 2016, în jurul orei 15:40, tânărul a sesizat că ar fi fost abordat de către un bărbat care, sub pretextul că nu i-a achitat contravaloarea unui transport efectuat până în Sfântu Gheorghe, l-a lovit pe acesta şi i-a sustras telefonul mobil din mână, în contul sumei datorate.
Presupusul agresor a fost identificat ulterior la domiciliul său şi le-a predat poliţiştilor telefonul sustras. Acesta a fost reținut iniţial pentru 24 de ore şi a fost prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă. Judecătoria Târgu Secuiesc a emis pe numele său un mandat de arestare pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.