Aproape o sută de participanţi la masterclass-ul de debate de la Pădureni
Aproape o sută de elevi şi cadre didactice din ţară s-au înscris la cea de-a şasea ediţie a masterclass-ului de debate ce va avea loc luna viitoare în Centrul de agrement de la Pădureni, în organizarea Asociaţiei de tineret Ecou şi Asociaţiei Române de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR). Cursurile vor fi susţinute de 12 dintre cei mai experimentaţi debateri din ţară, medaliaţi la competiţii naţionale şi internaţionale.
„Nu mai avem nici un loc disponibil, în momentul de faţă suntem cu casa închisă, cum se spune. Avem ocupate toate locurile atât pentru elevi, cât şi cele 30 de locuri pentru profesori. Tabăra aduce 12 dintre cele mai importante nume din debate-ul românesc, oameni cu CV-uri impresionante, oameni care au jucat finale la campionate europene şi mondiale, care au reprezentat România şi mişcarea de dezbateri academice pe plan internaţional”, a declarat Mădălin Guruianu, coordonator de proiecte în cadrul Asociaţiei de tineret „Ecou” şi liderul Clubului de debate din Sfântu Gheorghe.
Printre invitaţi se numără şi Radu Cotarcea, care la începutul anului trecut a câştigat locul al doilea la Campionatul Mondial de Dezbateri Academice Universitare desfăşurat în Chennai, India şi s-a poziţionat şi pe locul al VI-lea în topul celor mai buni oratori din lume.
Mădălin Guruianu a menţionat că masterclass-ul de la Pădureni, care se va desfăşura în perioada 10-16 august, reprezintă o 'bornă' importantă pentru orice persoană care doreşte să îşi perfecţioneze abilităţile de comunicare şi argumentare.
„Un mare câştig pentru cei care s-au înscris este faptul că pot învăţa de la trainer profesionişti. Este pentru prima dată când avem activitate separată cu cadrele didactice, până acum nu am făcut diferenţă între categorii, dar anul acesta în parteneriat cu ARDOR şi Fundaţia 'Noi orizonturi' am reuşit să aplicăm pentru acest proiect la Romanian American Foundation, care va finanţa participarea profesorilor la această tabără. Sperăm ca astfel mişcarea de debate să se dezvolte şi în alte şcoli din România. Mă bucur mult că iniţiativa noastră nu mai este singulară la nivel naţional, că sunt şi alte academii de vară de acest fel şi mă bucur că din ce în ce mai multă lume înţelege că, în afară de competiţii, trebuie să fie şi această zonă de training atât pentru pentru practicanţi, cât şi pentru arbitri şi coordonatorii cluburilor, pentru că numai aşa putem duce mai departe debate-ul”, a mai spus Mădălin Guruianu.
Masterclass-ul de la Pădureni vine în completarea altor proiecte ale Asociaţiei de tineret Ecou, printre care Campionatul Naţional de Dezbateri Academice Saint George City of Debate, cel mai mare open din ţară pentru liceeni, care adună anual la Sfântu Gheorghe câteva sute de participanţi.
Debate-ul este «un sport al minţii» care presupune o discuţie în contradictoriu asupra unei chestiuni controversate, în cadrul căreia se aduc argumente pro şi contra temei, un exerciţiu intelectual care dezvoltă gândirea critică şi analitică, care încurajează ascultarea activă şi tolerantă faţă de opiniile adverse.