ACTUALITATE 14 noiembrie 2023

Apetitul pentru achiziția de locuințe s-a redus și în județul Covasna

de Daniela Luca | 1641 vizualizări

Numărul tranzacțiilor imobiliare a scăzut cu 13,3% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut

Anul acesta, numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare la nivelul județului Covasna este în scădere față de aceeași perioadă a anului 2022, potrivit statisticilor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), analizate de Observatorul de Covasna. Numărul ipotecilor înregistrate în județ este însă mai mare comparativ cu anul trecut. Specialiștii spun că un declin al tranzacțiilor se observă și la nivel național, iar de vină ar fi inflația, dar și factori legați de climatul politic nesigur din țările vecine.

Anul acesta, cele mai multe tranzacții cu locuințe s-au înregistrat în județul Covasna, la fel ca anul trecut, în luna mai, 370,  iar cele mai puține în ianuarie, 180, conform statisticilor de pe site-ul ancpi.ro. Datele mai arată că luna trecută s-au încheiat 464 astfel de tranzacții imobiliare.

În total, în 2023, la nivelul județului Covasna, au fost vândute 3.122 de imobile cu 13,3% mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut, când s-au vândut 3.536 de imobile.

Mai puține tranzacții s-au înregistrat anul acesta doar în județele Teleorman și Olt, iar cele mai multe în București și în județele Ilfov, Brașov,  Cluj, Timiș, Constanța și Iași.

Reprezentanții unei agenții de imobiliare din Sfântu Gheorghe ne-au explicat că în această perioadă oamenii ezită să ia decizii importante, cum ar fi obținerea unui credit sau efectuarea unei achiziții.

„Este posibil că a scăzut numărul tranzacțiilor din cauza prețurilor. Oamenii urmăresc perioade în care scad prețurile, pentru că asta se așteaptă la sfârșitul anului. O altă cauză ar fi și războiul. Sunt probleme și în Israel, iar din acest motiv oamenilor le este teamă, nu știu dacă să ia un credit sau nu sau să mai aștepte. E instabilitate. Inflația iarăși este foarte mare. Prețurile au crescut peste tot. Totuși, apartamentele care sunt sub prețul pieței, se vând mereu”, ne-au spus reprezentanții agenției ZOE Imobiliare.

Aceștia au precizat că piața imobiliară are și ea un caracter sezonier. Cele mai favorabile luni sunt mai – septembrie, în timp ce lunile decembrie și ianuarie sunt mai puțin active.

La Sfântu Gheorghe, cele mai căutate sunt garsonierele și apartamentele cu două camere

De obicei, oamenii încearcă să vândă proprietățile pe cont propriu, dar, în cele din urmă, mulți optează să beneficieze de serviciile agențiilor imobiliare, mai spun experții din domeniu. În ceea ce privește apartamentele, cele situate la etajele unu, doi sau cel mult trei se vând cel mai bine, în timp ce parterul și etajul patru au o cerere mai redusă.

„Cele mai căutate sunt apartamentele. Cel mai bine se vând garsonierele și apartamentele cu două camere care sunt mai ieftine, iar ce e peste 70 sau 80 de mii de euro, se vinde un pic mai greu. Sunt și luni în care se vând și case, dar mai rar. Depinde totul de oferte. La apartamente se vând cel mai bine cele situate la etajul unu, doi sau cel mult trei. Parter și etajul patru nu prea se vând, dar dacă au preț mic, sunt șanse mai mari să se dea. Evident, contează și zona. Unii vor să stea în centru, alții vor în zone mai liniștite. Depinde de profilul clientului. Centrul este căutat, dar prețurile sunt mai mari acolo”, au mai precizat specialiștii de la agenția imobiliară.

Și la nivel național există o tendință similară de scădere a tranzacțiilor imobiliare. De criză n-a fost ocolit nici Bucureștiul, acolo unde se vând cele mai multe locuințe. Aici s-au înregistrat peste 88 de mii de vânzări de imobile în acest an, comparativ cu peste 116 mii în aceeași perioadă a anului precedent.

Pe de altă parte, la nivelul județului nostru, în 2023, a crescut și cererea pentru ipoteci. În primele zece luni ale anului, cifra acestora a ajuns la 1.028 (897 în aceeași perioadă a anului trecut). Cele mai multe operațiuni de acest gen s-au înregistrat în luna mai, 224, iar cele mai puține, 31, în luna octombrie.

Sursă foto: Antal Árpád/Facebook

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.