Apă minerală trimisă din județul Covasna pentru sinistrații din Suceava
În contextul inundațiilor care au afectat recent mai multe localități din județul Suceava, autoritățile din Covasna au trimis, vineri după-amiază, un camion cu apă minerală, în urma unei mobilizări rapide între instituții și mediul privat. Transportul conține peste 8.500 de litri de apă îmbuteliată.
Acțiunea a fost inițiată de Ráduly István, prefectul județului Covasna, care a declarat că este foarte important ca oamenii și instituțiile să se unească în fața necazurilor, potrivit unui comunicat de presă.
„Nu cu mult timp în urmă, am trăit pe pielea noastră ce înseamnă când vine potopul. Știm și cât de mult contează orice ajutor, oricât de mic ar fi. Consider că acum, când județul Suceava a fost afectat de inundații, este de datoria noastră să oferim sprijin în măsura posibilităților”, a declarat prefectul.
Ráduly István a luat legătura telefonic cu Traian Andronachi, prefectul județului Suceava, și i-a asigurat pe sinistrați de solidaritatea locuitorilor din Covasna. Ulterior, l-a contactat pe Radu Preda, managerul fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Biborțeni, care a oferit imediat zece paleți de apă minerală îmbuteliată în sticle de doi litri, însă nu a putut asigura transportul, se mai arată în comunicat.
Sucevenii aveau nevoie urgentă de apă, însă toate vehiculele de transport erau deja mobilizate pentru intervenții în zonele afectate. În cele din urmă, Ráduly István a cerut sprijinul lui Raed Arafat. Secretarul de stat a dispus ca Inspectoratul pentru Situații de Urgență din județul Covasna să pună la dispoziție un camion de dimensiuni adecvate pentru a livra donația la destinație, transmit autoritățile.
„Doresc să-i mulțumesc în primul rând domnului director Radu Preda, care în luna mai a donat peste 10.000 de litri de apă pentru satele afectate de inundații din județul Covasna, iar acum a oferit 8.640 de litri de apă minerală îmbuteliată în flacoane de doi litri pentru sinistrații din Suceava. Mulțumesc, de asemenea, domnului secretar de stat Raed Arafat, datorită căruia camionul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a putut transporta donația la fața locului”, a declarat prefectul.
Potrivit HotNews.ro, județul Suceava a fost grav afectat de inundații, cu peste 2.500 de persoane sinistrate, 686 de locuințe avariate și 41 distruse complet. În una dintre cele mai ample intervenții aeriene din România, aproximativ 120 de persoane au fost salvate cu cinci elicoptere. Trei persoane și-au pierdut viața, iar autoritățile au mobilizat sute de pompieri și au transmis mesaje RO-Alert. Aceeași sursă arată că Guvernul a aprobat ajutoare financiare de urgență pentru cei afectați.
Sursa foto: Instituția Prefectului - Județul Covasna