Anul trecut au avut loc peste 280 de incendii în județul Covasna. Scurtcircuitul electric este principalul pericol
Echipajele ISU Covasna au ieșit, în medie, pe teren de peste 16 ori pe zi în cursul anului trecut, pentru a acoperi un total de 6.030 de alerte. Dintre acestea aproape 300 de intervenții au fost pentru stingerea incendiilor.
Mai puține incendii la case și pe câmp față de anul 2024
Pompierii au intervenit în 207 situații pentru a stinge incendii la locuințe, curți sau sedii de firme, ceea ce înseamnă o scădere de 7,5% față de anul 2024. O schimbare și mai vizibilă apare în cazul incendiilor de vegetație. Cele 80 de intervenții de acest tip reprezintă o scădere de peste 33%, semn că focul pe câmp este mai bine controlat de localnici.
„Valoarea bunurilor salvate și protejate a fost estimată la peste 410 milioane de lei, iar valoarea bunurilor distruse la aproximativ 79 milioane de lei”, se arată în comunicatul transmis de ISU Covasna.
Scurtcircuitul, inamicul numărul unu
Analiza mai arată că cele mai multe incendii pornesc de la probleme pe care oamenii le pot preveni. Aproximativ 35% din totalul incendiilor au avut drept cauză un scurtcircuit electric. Pe lista pericolelor urmează utilizarea focului deschis și jarul sau scânteile care sar din sursele de încălzire.
Dincolo de pagubele materiale de 79 milioane de lei, anul trecut a lăsat în urmă și victime. Șase persoane au fost rănite, iar trei oameni au murit din cauza incendiilor.
Activitatea ISU Covasna în 2025 a însemnat mai mult decât lupta cu flăcările. Peste 4.000 de persoane au primit ajutor medical de urgență prin serviciul SMURD, care a intervenit mai rapid față de anii trecuți, respectiv 4 minute și 11 secunde în mediul urban și de 12 minute și 35 de secunde în mediul rural.
În paralel, instituția a pus accent pe prevenție. Pompierii au verificat sute de obiective din județ și au aplicat amenzi de 4 milioane de lei acolo unde normele de siguranță nu erau respectate. Totodată, pentru a informa cetățenii despre pericolele imediate, autoritățile au emis anul trecut peste 200 de mesaje RO-ALERT și au distribuit 45.000 de materiale cu sfaturi preventive în tot județul.