Antal Arpad explică de ce a arborat şi apoi a dat jos tricolorul românesc de pe turla Primăriei
Tricolorul românesc a fost înălţat pe turla Primăriei Sfântu Gheorghe, pe data de 8 septembrie, în semn de respect faţă de aniversarea a 73 de ani de la eliberarea oraşului de sub ocupaţie străină şi a fost dat jos a doua zi pentru că legea reglementează foarte clar modul în care trebuie arborate drapelele pe instituţiile publice, a declarat joi, primarul municipiului, Antal Arpad.
„L-am arborat în semn de respect. Consider că asta este o soluţie bună. Legea reglementează foarte clar cum trebuie arborate steagurile pe primării şi, dacă verificaţi, Primăria Sfântu Gheorghe respectă întocmai această lege. Pentru momentele speciale, să spunem aşa, se iau decizii speciale. 8 septembrie a fost o zi specială şi am luat o decizie specială. La fel, dacă vine ambasadorul SUA în Sfântu Gheorghe e o zi specială şi punem steagul Americii pe Primărie, dar nu stă steagul Americii tot timpul pe Primărie. (...) Steagul României, conform legii, este reglementat foarte exact, câte trebuie puse şi unde trebuie puse (...) şi, dacă vă uitaţi atent la intrare, este pus exact aşa cum spune legea“, a declarat Antal Arpad, într-o conferinţă de presă.
El a mai menţionat că nu există nicio lege care să oblige autorităţile locale să arboreze tricolorul românesc pe turla primăriei, iar, dacă ar face acest lucru, unii l-ar putea acuza de abuz.
„Poate fi considerat un abuz de către unii. Dacă se doreşte, se consideră (...). Întotdeauna sunt unii şi sunt alţii“, a mai spus Antal Arpad.
Sfântu Gheorghe a fost primul oraş din Ardealul de Nord eliberat de sub ocupaţie fascisto-hortystă pe 8 septembrie 1944, zi în care ostaşii Armatei Române au înălţat tricolorul românesc pe turla Primăriei, ca simbol al libertăţii.
Steagul a fost înlăturat în timpul Regiunii Autonome Maghiare, dar a fost repus pe turlă în anul 1994, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la eliberarea oraşului, şi a fluturat în acest loc până acum doi ani, când a fost înlăturat de conducerea Primăriei, odată cu începerea lucrărilor de reabilitare a clădirii.
Ulterior, tricolorul nu a mai fost arborat în acel loc decât cu prilejul zilei de 8 septembrie, spre nemulţumirea veteranilor de război şi a liderilor societăţii civile româneşti din judeţ, care ar fi vrut ca acesta să rămână definitiv pe turlă, în memoria celor care s-au jertfit pentru eliberarea oraşului.
Agerpres