ANSVSA a demarat campania de vaccinare antirabică a vulpilor
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin structurile sale specializate de la nivel central şi teritorial, desfăşoară campania de vaccinare antirabică a vulpilor de pe teritoriul României, prin distribuirea aeriană şi manuală a momelilor vaccinale antirabice.
Acţiunea se înscrie în Programul strategic privind supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpe în România. În cadrul acestuia este inclus şi Programul de monitorizare, control şi eradicare a rabiei, care beneficiază de cofinanţare din partea Comisiei Europene.
Rambursarea din partea Comisiei Europene va fi de 75% din suma cheltuită de România pentru implementarea vaccinării antirabice pe teritoriul ţării.
Demarată în data de 6 octombrie, campania urmează să se deruleze pe o perioadă de 30 de zile, cu ajutorul a 16 avioane, care vor efectua zilnic zboruri pentru a distribui momelile vaccinale antirabice destinate imunizării vulpilor din România.
Administrarea aeriană a vaccinului presupune distribuirea a 25 de momeli vaccinale/km˛, din avion, respectându-se regimul meteorologic, densitatea de distribuire şi rutele de zbor stabilite de către specialişti.
Administrarea manuală a momelilor vaccinale se realizează de către reprezentanţii fondurilor de vânătoare împreună cu medicii veterinari oficiali din cadrul D.S.V.S.A. judeţene, prin amplasarea de momeli vaccinale la vizuină.
Este interzisă distribuirea vaccinului pe teritorii locuite, în apă, pe drumuri publice sau în apropierea spaţiilor locuite din cadrul zonelor vizate.
De asemenea, în aceeaşi perioadă şi în aceleaşi zone se va efectua campania de avertizare a populaţiei prin distribuirea şi afişarea de materiale informative (afişe de informare şi de avertizare), pentru preîntâmpinarea unor eventuale evenimente nedorite.
La minim 45 de zile după finalizarea acestei campanii se va evalua eficienţa vaccinării. În acest sens, se vor efectua examene de laborator din probele prelevate de la animalele recoltate în urma vânătorii, pentru a se determina prezenţa anticorpilor antirabici postvaccinali.
Astfel, prin realizarea acestei acţiuni şi menţinerea vaccinării orale a vulpilor, prin momeli vaccinale şi în următorii 3 ani, suntem siguri că vom diminua incidenţa rabiei în România şi ulterior, chiar eradica această boală.
Director executiv,
Dr. Sikó Barabási Sándor