ACTUALITATE
30 iunie 2015
ANM: Ploi torenţiale în mai multe judeţe din ţară
de Covasna Media |
521 vizualizări
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de ploi, valabilă de marţi de la ora 16.00 până miercuri la ora 23.00.
În intervalul menţionat, în Maramureş, Transilvania, Oltenia, precum şi în zonele de deal şi munte vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Fenomenele vor fi mai frecvente şi mai intense în cursul după-amiezelor când ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel că pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp, iar izolat, cu precădere în Carpaţii Meridionali, vor fi de peste 40 l/mp. Vor fi condiţii de grindină.
ACTUALITATE
De acelasi autor
Baschet feminin: CSM Târgovişte egalează la general şi trimite finala în meci decisiv
Acum 13 ore, 4 minute