Amnistia fiscală a fost adoptată de Senat
Mamele şi pensionarii îşi vor primi înapoi banii returnaţi deja statului
Mamele şi pensionarii executaţi de FISC îşi vor putea recupera banii, după ce proiectul amnistiei fiscale a fost adoptat în urmă cu puţin timp de Senat. Peste 30.000 de oameni ar urma să beneficieze de aceasta.
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat în plenul Senatului intenţia Guvernului de a restitui debitele deja achitate de părinţii care au dat dovadă de "atitudine civică şi de respectare a legii" şi au plătit acele sume calculate de Fisc. Acest amendament a fost şi el adoptat de senatori.
Legea privind amnistia va fi aplicată pentru acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin, pensii sau indemnizaţii pentru mame şi sunt obligate acum, din cauza unor erori administrative, să restituie bani. Premierul Ponta a previzat că este o amnistie fiscală, nu penală.