Amenzi pentru obiecte vestimentare neconforme
Şosete şi treninguri pentru copii, care potrivit etichetei conţineau 100% bumbac, erau de fapt fabricate din poliester
Inspectorii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Covasna au aplicat amenzi în valoare de 9.000 de lei unor agenţi economici care au comercializat produse textile neconforme cu datele menţionate pe ambalaj.
Comisarul şef-adjunct Mircea Diacon a precizat miercuri că inspectorii instituţiei au efectuat zece prelevări de probe din diverse produse textile, pe care le-au trimis pentru analiză la laboratoarele LAREX din Bucureşti, iar rezultatele au relevat că niciunul dintre eşantioane nu a corespuns datelor indicate pe etichete. Spre exemplu, şosetele şi treningurile pentru copii, care potrivit etichetei conţineau 100% bumbac, erau de fapt fabricate din poliester.
Mircea Diacon a menţionat că în total au fost aplicate 9 amenzi contravenţionale în valoare de 9.000 de lei şi cinci avertismente.
Sancţiunile au fost aplicate şi pentru lipsa traducerii în limba română a denumirii produselor, compoziţiei şi instrucţiunilor de utilizare şi neafişarea la loc vizibil a denumirii unităţii şi a orarului de funcţionare.