Amenzi pentru locuinţele neasigurate
Asigurărie obligatorii pentru locuinţe trebuie încheiate până în luna august. Primăriile vor putea aplica amenzi maxime de 500 de lei celor care nu-și asigură locuinţele.
Termenul inițial de asigurare a locuințelor până în vara lui 2011 a fost prelungit până în august 2012, astfel încât românii să aibă mai mult timp la dispoziție pentru asigurările obligatorii. Intrat în vigoare în 2010, termenul de încheiere a asigurărilor obligatorii pentru locuințe a fost prelungit succesiv deci, iar legea care spune că cei care nu vor încheia asigurări obligatorii va intra în vigoare din luna august. Amenzile vor fi aplicate de către primării, însă totul este foarte relativ, din moment ce locuințele din blocuri nu pot fi afectate de alunecări de teren sau inundații ci eventual doar de cutremure, acestea fiind cele trei riscuri pe care le acoperă asigurările obligatorii.
Revenind la amenzi, primăriile au dreptul de a aplica o amendă maximă de 500 de lei pentru fiecare locuință neasigurată. De aici și până la realitate este însă cale lungă, mai ales când vorbim despre primăriile rurale. Valoarea unei asigurări obligatorii este de 20 de euro pe an, cuprinzând riscurile de alunecare de teren, cutremur și inundații, drept pentru care asiguratorii s-au grăbit să scoată pe piață asigurări opționale care includ și alte riscuri - de incendiu, avarii de țevi sau ferestre sparte de furtună, prețul acestora concurând foarte ușor cu cei 20 de euro, suma minimă a unei asigurări obligatorii.
Civilizație vs. cheltuială
În ceea ce-i privește pe oameni, cei mai mulţi sunt de acord că „o asigurare este bună”, însă problema apare atunci când trebuie să scoată realmente din buzunar cei minim 20 de euro. În vreme ce unii consideră că asigurarea este un semn că ne îndreptăm spre civilizație, alții nu văd în asta decât un alt mod prin care Statul înțelege să ne pună la cheltuială. Locuitorii din Sfântu Gheorghe nu prea sunt în temă cu asigurările de locuințe. Mulți dintre ei știu doar ce au auzit de la televizor.
Kovács Áron stă la bloc și ne-a spus că a auzit de două feluri de asigurări: „aia de 20 și aia de 40 de euro”. El însă nu prea înțelege care e diferența dintre ele în afara faptului că una costă dublu față de cealaltă. „Deocamdată nu mi-am făcut nicio asigurare de locuință. Adevărul este că nu m-am prea interesat, și nici la mine n-a venit nimeni să îmi explice ce ar trebui să fac. Bani de dat nu prea am, așadar deocamdată rămân toate așa cum sunt acum” - ne-a declarat bărbatul.
Magdalena Lazar are o casă particulară în oraș. Am întrebat-o și pe ea dacă și-a făcut sau nu asigurare pentru casă. „Am de mult asigurare, am avut chiar înainte de a se naște legea care obligă pe toată lumea să aibă asemenea asigurare. Nu este puțin, noi plătim trimestrial aproape 100 de lei, dar avem asigurare chiar și pentru defecțiunea sistemului electric din perete. Deocamdată nu a fost nevoie să ne folosim de banii din asigurare, sper să nu se întâmple nimic nici de acum înainte. În orice caz, faptul că avem casa asigurată ne dă un sentiment de liniște” - spune femeia.
Unii se distrează pe seama legii
Andrei Iorga, un tânăr proprietar al unui apartament, spune că legea este ca o comedie. „Să luăm pachetul de bază, acea asigurare care costă în jur de 20 de euro pe an. Eu stau la bloc, la etajul doi. Dacă fac această asigurare, sunt acoperit de unele riscuri, printre care cel puțin una este absolut bizară, aceea că voi fi despăgubit dacă un avion se va prăbuși peste blocul nostru. Dacă acest lucru se va întâmpla totuși, acest avion va cădea pe acoperișul blocului, la etajul zece. Se pot întâmpla însă alte lucruri, gen accidente de la sistemul de electricitate sau gaze, mult mai probabile decât prăbușirea unui avion, dar desigur, acestea nu sunt incluse în lista de pericole despăgubite” - spune Andrei, care recunoaște că nu are asigurare şi nici nu-şi va face una în viitorul apropiat, indiferent ce riscuri își asumă.
Cei păţiţi au încheiat deja asigurarea
Casa familiei Lukács a fost afectată în urma inundațiilor de acum doi ani. Când au aflat de asigurările obligatorii, au căutat un agent și și-au încheiat o poliță. Ei ne-au spus că asigurarea obligatorie a locuinței este un lucru pozitiv, dar are câteva neajunsuri. Capul familiei, Lukács Márton, spune că așa cum fiecare om e diferit, și casele sunt diferite, așadar nici asigurarea nu se poate aplica la fel pentru toți.
„De ce este nevoit un cetățean care stă la etajul opt să se asigure împotriva inundațiilor? Pentru el pericolul cel mai mare este cutremurul. Pentru inundații să se asigure cei care stau în zone vulnerabile în acest sens. De altfel, eu aș completa legea cu încă un aspect: ar fi bine să fie obligatorie asigurarea și pentru pagubele produse de oameni din neglijență, gen incendii pornite de la o țigară nestinsă, pentru că acestea sunt cele mai frecvente” - a declarat bărbatul.
Cristina are 30 de ani și pe lângă apartamentul în care locuiește cu familia, și-a achiziționat de curând o casă. „Apartamentul este asigurat, nici nu se putea altfel, fiind luat în rate. Casa încă nu am asigurat-o, mai ales că mai avem multe de aranjat în ea, dar sigur că pe viitor o vom asigura. Sper însă să nu am ghinionul de a avea nevoie vreodată să folosesc banii din asigurare”, ne-a spus tânăra.
Ce spun asiguratorii
Specialiștii în asigurări, reprezentanții din domeniu, spun că legea, în mare, este una bună; din păcate însă, aceasta a fost dată așa, în general, la fel peste tot. Ceea ce „nu pușcă” însă cu particularitățile fiecărei zone. De exemplu, locuințele din județul nostru sunt mult mai rezistente față de cele din Moldova, plus că specificul județului nu ne expune la cutremure devastatoare și nici la inundații repetate. Tocmai de asta, cred asiguratorii, asigurările obligatorii ar trebui cumva adaptate nevoilor diverselor zone, astfel încât să fie de un real folos celor care le încheie.
Dincolo de aceste aspecte, asiguratorii spun că în ultima vreme nu prea s-au mai încheiat mult polițe, de obicei oamenii venind în număr mai mare atunci când subiectul revine în media și implicit se anunță termene-limită.
Semieşec în mediul rural
„Cei mai conștiincioși în privința asigurărilor obligatorii sunt vârstnicii și în special cei de la oraș. Nu pot spune că avem succes mare cu asigurările în mediul rural, plus că există perioade slabe - atunci când subiectul nu e de actualitate. Acum, de vreme ce s-a anunțat luna august ca fiind limită, ne așteptăm să fim din nou asaltați de solicitări”, ne-a declarat inspectorul unei firme de asigurări din Sfântu-Gheorghe, Bedohazi György.
Potrivit acestuia, o asigurare facultativă este mult mai avantajoasă decât cea obligatorie, pentru că are un cost cu puțin mai ridicat - undeva la 100-110 lei anual pentru un apartament cu două camere, față de 20 de euro (aproximativ 95 de lei, în funcție de cursul euro). Asigurările opționale cuprind mai multe riscuri, inclusiv cele prevăzute de asigurările obligatorii.
“Sunt oameni care înțeleg că există riscuri - un apartament de la etajul șapte nu poate fi inundat de ploi, e adevărat, dar poate fi distrus de un incendiu sau poate avea probleme serioase la instalație sau țevi; în acest caz, intervine asigurarea și prin urmare pierderile sunt acoperite. Prin urmare, recomandăm asigurările facultative care cuprind riscurile asigurării obligatorii, fiind bine de știut că cine a încheiat o asigurare facultativă nu mai trebuie să încheie una obligatorie”, ne-a mai spus Bedohazi Gyorgy.
Asiguraţi de frica amenzilor
În ceea ce privește numărul celor care au încheiat asigurări obligatorii, cei de la firmele respective nu pot da asemenea statistici, tocmai pentru că oamenii s-au grăbit cu asigurările atunci când se vorbea de amenzi, dar cum aplicarea acestora a fost amânată, unii nu au mai plătit asigurările iar alții nu le-au mai prelungit, așa cum trebuie, anual.
În România există opt milioane de locuinţe, deci opt milioane de posibili clienţi, însă foarte problematică va fi asigurarea acelor locuinţe ale căror documente - legate de autorizaţii sau de actele de proprietate - nu sunt clare. Încă de la apariţia legii, asiguratorii au afirmat că poliţa obligatorie este destinată în special zonelor rurale din România care se confruntă cu calamităţi naturale aproape anual.
Potrivit www.gandul.info, aproximativ şase din zece locuinţe din România sunt asigurate printr-o poliţă obligatorie sau o asigurare facultativă care acoperă şi cele trei riscuri de bază - cutremur, inundaţii şi alunecări de teren.
La sfârşitul anului trecut erau în vigoare peste 4,4 milioane de contracte de asigurări facultative pentru locuinţe şi mai mult de 574.000 de poliţe obligatorii, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). În prezent numărul poliţelor obligatorii a scăzut la circa 505.000, conform datelor de la Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite poliţele obligatorii pentru locuinţe. Astfel că restul de 3,5 milioane de proprietari de locuinţe riscă amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei.
Reprezentanţii Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) estimează că vor gestiona aproximativ 300.000 de poliţe obligatorii pentru locuinţe la mijlocul acestui an, în scădere la jumătate faţă de iunie 2011, pe fondul gradului redus de reînnoire a contractelor şi scăderii vânzărilor de noi poliţe.
(monicavajna.wordpress.com)