ACTUALITATE 1 iunie 2010

Alcool şi ţigări confiscate de poliţiştii covăsneni

de Covasna Media | 627 vizualizări
În seara zilei de sâmbătă, în jurul orei 19.30, poliţiştii din Ghidfalau au identificat în trafic un autoturism Fiat Punto, condus de B. Arpad, de 32 de ani, din Sfântu Gheorghe, cu care se transportau 96 de litri de alcool – ambalat în flacoane de plastic a câte doi litri – şi 150 de pachete de ţigări netimbrate, marca Winston, de provenienţă ucraineană. Iniţial, bărbatul a încercat să evite echipajul de poliţie, dar a fost

În seara zilei de sâmbătă, în jurul orei 19.30, poliţiştii din Ghidfalau au identificat în trafic un autoturism Fiat Punto, condus de B. Arpad, de 32 de ani, din Sfântu Gheorghe, cu care se transportau 96 de litri de alcool – ambalat în flacoane de plastic a câte doi litri – şi 150 de pachete de ţigări netimbrate, marca Winston, de provenienţă ucraineană. Iniţial, bărbatul a încercat să evite echipajul de poliţie, dar a fost urmărit de oamenii legii până în localitatea Comalău, din comuna Reci, unde au reuşit să-i blocheze maşina.

Pentru că şoferul nu a putut prezenta documente justificative de provenienţă pentru marfă, ţigările şi alcoolul au fost confiscate, iar autoturismul indisponibilizat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Covasna, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Biroul de presă al IPJ Covasna

Sursa foto: adevarul.ro

Teme articol: alcool contrabanda tigari
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.