Ajutor pentru sinistraţi
Primăria Comunei Micfalău în colaborare cu Asociaţia “Fejer Akos” a organizat săptâmâna trecută colectare de produse alimentare de bază pentru locuitorii comunei Dumbrăveni, judeţul Vrancea, şcoliile din cele două localităţi fiind în relaţie de parteneriat din anul 1978.
Persoane fizice şi juridice din Micfalău au donat bani şi alimente pentru 100 de pachete alimentare – făină, mălai, zahăr, orez, ulei, paste făinoase, margarină, pate de ficat, pâine – care au fost distribuite de primarul comunei Micfalău, Nyaguly Vilmos, viceprimarul Deak Zsolt, Varga Ervin şi Dobricza Lajos cu ajutorul viceprimarului din comuna Dumbrăveni, Valentin Talvar.
„În cătunele izolate, nămeţii depăşesc pe alocuri 5-7 metri, oamenii în vârstă sunt total disperaţi, fără lemne, fără mâncare. Ajutorul alimentar de cca. 10 kg le-a picat bine, fapt pentru care mulţumesc din suflet donatorilor din Micfalău fie persoane fizice sau juridice”, ne-a declarat primarul Nyaguly Vilmos.