ACTUALITATE Acum 1 zi, 16 ore

Ajutor financiar din Ungaria: 10 milioane de forinți pentru victimele inundațiilor din județul Covasna

de Ștefania Găvăneci | 739 vizualizări

După inundațiile care au afectat mai multe localități din județul Covasna în ultima săptămână, autoritățile din Ungaria au oferit un sprijin financiar de urgență pentru comunitățile lovite de viituri. 10 milioane de forinți, echivalentul a peste 125 de mii de lei, au fost înmânați astăzi de secretarul de stat pentru politici naționale din Ungaria, Lőrinc Nacsa. 

Oficialul ungar s-a aflat în vizită în localitatea Boroșneu Mare, una dintre cele mai afectate de inundațiile din județ, unde a discutat cu autoritățile locale și a evaluat pagubele produse în ultimele zile.

 „La nevoie ne ajutăm unii pe alții, așa a fost întotdeauna și așa este și acum. Mulțumim Guvernului Maghiar pentru ajutorul de urgență în valoare de 10 milioane de forinți, adus de secretarul de stat pentru politici naționale, Lőrinc Nacsa, pentru sinistrații din Ținutul Secuiesc afectați de inundații”, a anunțat preşedintele Consiliului Judeţean, Tamás Sándor.  

Sprijinul financiar oferit de Guvernul Ungariei are scopul de a acoperi cheltuieli imediate și de a ajuta la înlocuirea bunurilor distruse de ape. Potrivit unei postări făcute de Lőrinc Nacsa pe pagina sa de Facebook, ajutorul este acordat în colaborare cu Organizația Caritabilă Ecumenică Maghiară, care a distribuit deja dezinfectanți în zonă.

Totodată, alte organizații caritabile din Ungaria au început campanii de donații pentru a cumpăra materiale de construcții și mobilier, iar localități înfrățite din țara vecină și-au exprimat disponibilitatea de a sprijini și ele, mai anunță oficialul ungar.

Rămâne de văzut în ce mod va interveni statul român pentru a sprijini localitățile din județ afectate de inundații. Între timp, dacă vrei să te implici, poți consulta AICI câteva dintre inițiativele aflate deja în desfășurare, organizate de asociații sau oameni simpli. 

Potrivit unui bilanț transmis în această dimineață de ISU Covasna, s-a evacuat apa din 43 de curți din localitatea Boroșneu Mare, unde anterior au fost afectate 120 de gospodării, iar în Băcel sunt continuate activitățile de sprijin pentru populația afectată, inclusiv prin transporturi de hrană pentru animale și alte produse necesare.

Citește și:  Motivul real pentru care Nicușor Dan nu face diguri la Băcel 

Sursa foto: Facebook/ Tamás Sándor/ Nacsa Lőrinc

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.