Agresiuni comise pe fondul consumului de băuturi alcoolice
În data de 16.07.2010, poliţiştii de la postul de poliţie Mereni au fost sesizaţi cu privire la faptul că în noaptea de 10/11.07.2010, într-un local public din localitate s-a produs o agresiune pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice.
Din verificări rezultă că evenimentul s-a produs în jurul orei 01,00, după ce agresorul şi victima consumaseră împreună băuturi alcoolice, K. Odon l-a lovit pe D. F. în zona capului, producându-i un traumatism cranio-cerebral.
Poliţiştii continuă cercetările şi funcţie de rezultatele expertizei medico-legal vor face încadrarea juridică a faptei.
În data de 17.07.2010, ora 15.00, poliţiştii de la Poliţia Oraşului Baraolt au fost sesizaţi despre faptul că la cca 4 km de localitatea Racoşul de Sus, în zona numită ”NADOS”, unde se află mai multe stâne, a avut loc o altercaţie între B. B. de 26 ani şi T. J., de 40 ani, ciobani.
Din verificări rezultă că B. Botond l-ar fi lovit cu o bâtă ciobănească pe B.B. în zona capului.
Victima a fost internată la Spitalul Orăşenesc Baraolt cu traumatism cranio-cerebral acut deschis.
Funcţie de evoluţia stării de sănătate a victimei şi de concluziile medicului legist poliţiştii vor face încadrarea legală a faptei.
BIROUL DE PRESĂ AL IPJ COVASNA