ACTUALITATE 10 mai 2015

Agentul Sorin Codescu, trimis în judecată pentru luare de mită şi fals intelectual

de Agerpres | 920 vizualizări

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a agentului de poliţie Sorin Codescu, pentru luare de mită şi fals intelectual.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii covăsneni au finalizat cercetările în acest caz, dispunând trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Sorin Codescu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită (9 acte materiale) şi fals intelectual (8 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit de procurori se menţionează că în perioada februarie-octombrie 2014, inculpatul, în calitate de agent de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Covasna, a pretins de la un număr de nouă martori denunţători sume de bani în vederea promovării probei practice pe traseu pentru obţinerea permisului de conducere.

„Inculpatul a atestat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului (vizând încălcările normelor rutiere/neexecutarea sau executarea incorectă a manevrelor indicate, omiţând să consemneze greşelile săvârşite de martori în desfăşurarea probei de traseu, menţionând în mod nereal calificativul 'admis'), martorii denunţători obţinând permisul de conducere al autoturismelor”, se menţionează în comunicatul de presă.

De altfel, în toamna anului trecut, agentul a fost prins în flagrant în timp ce primea 200 de euro mită de la un candidat pentru promovarea examenului de conducere. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Covasna.

În acest caz, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Judeţean Anticorupţie Covasna, de suportul tehnic şi informativ al Serviciul Român de Informaţii, precum şi de sprijinul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă al judeţului Covasna.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.