ACTUALITATE 20 ianuarie 2013

Activităţi preventive în rândul elevilor

de Covasna Media | 535 vizualizări

După vacanţa de iarnă, elevii covăsneni s-au întors în băncile şcolilor. Din punctul de vedere al siguranţei lor, putem spune că această vacanţă a fost lipsită de evenimente cu urmări grave, nefiind înregistrate accidente rutiere sau alt gen de evenimente în care să fi fost implicaţi minori sau care să le fi afectat gradul de siguranţă.

Poliţiştii covăsneni au fost prezenţi şi în zonele de agrement (pârtii de sanie sau de schi, patinoare), zone care au conoscut un aflux ridicat de public, în special copii, în vederea prevenirii faptelor care ar aduce atingere liniştii şi ordinii publice.

Odată cu reînceperea cursurilor, poliţiştii au reluat activităţile specifice privind prezenţa în zona adiacentă unităţilor de învăţământ, dirijarea circulaţiei rutiere, expunerile cu caracter preventiv pe diverse teme dar şi activităţile de prevenire şi combatere a absenteismului. La aceste activităţi au participat poliţişti din cadrul structurilor de poliţie rutieră, proximitate, investigaţii criminale şi prevenire.

Elevii de pe raza judeţului au participat la expuneri pe linia prevenirii accidentelor rutiere, prevenirii actelor de violenţă în unităţile şcolare şi siguranţa în mediul virtual (internet), cu această ocazie fiindu-le distribuite şi pliante conţinând recomandări antivictimizare.

Acţiunile pe linia prevenirii şi combaterii absenteismului, derulate în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, nu au rămas fără rezultat, fiind identificaţi mai mulţi elevi care absentau nemotivat de la cursuri.

Având în vedere şi solicitările primite din partea cadrelor didactice, poliţiştii vor continua acest gen de activităţi pe tot parcursul anului şcolar.

(IPJ Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.