ACTUALITATE 27 august 2021

Activități de prevenire a fraudelor online

de Covasna Media | 1064 vizualizări

La data de 25 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat o serie de activități de prevenire a fraudelor online, în municipiul Târgu Secuiesc și în orașul Covasna. 

Astfel, polițiștii din cadrul structurii anterior menționate împreună cu polițiștii din cadrul  Poliției municipiului Târgu Secuiesc și Poliției Stațiunii Covasna au acționat în zona centrelor comerciale din cele două localități dar și în zona spațiilor de cazare din orașul Covasna.

Pe lângă discuțiile purtate cu cetățenii privind modul în care aceștia se pot proteja pentru a nu deveni victimele fraudelor în mediul online, polițiștii au distribuit 500 de pliante și 15 afișe care conțin recomandări pentru prevenirea acestor genuri de infracțiuni.

În context, polițiștii vă recomandă următoarele:

- Evitați accesarea link-urilor din surse necunoscute și asigurați-vă că sunteți pe un site oficial, înainte de a opera orice tip de tranzacție ori plată online.

- Păstrați întotdeauna documentele referitoare la plățile pe care le-ați efectuat în mediul online! salvare de facturi, print screen-uri, etc.

- Dacă efectuați cumpărături sau vânzări de bunuri prin intermediul platformelor de comerț online de la persoane fizice, NU trimiteți banii în avans.

- Atenție! Dacă primiți link-uri prin care cumpărătorul îți solicită datele cardului, soldul contului și codul CVV/CVC sub pretextul ca vrea să facă plata, nu dați curs solicitării întrucât cardul bancar este un instrument de plată și nu de încasare. Pentru a încasa bani în cont este necesar numărul de cont IBAN (compus din 24 de caractere), nu numărul de card (compus din 16 cifre), data de expirare a acestuia sau codul CVV/CVC.

- Prin introducerea și validarea unui cod de tip 3D-SECURE primit din partea băncii, aprobați efectuarea unei plăți cu cardul, nu primirea unei sume de bani în cont.

- Analizați cu atenție și validați informația primită, înainte de a face clic pe link-uri sau documente din surse necunoscute.

- Atenție, dacă în link-ul primit este menționată o altă monedă (ex.rubla)!

- Atenție la corectitudinea gramaticală a textului – de cele mai multe ori atacatorii nu sunt de origine  română și folosesc instrumente de traducere!

- Raportați urgent orice tentativă de fraudă!

Compartimentul Relații Publice al IPJ Covasna

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.