Activităţi ale poliţiştilor în cadrul Programului „Şcoala altfel”
Poliţiştii covăsneni se implică activ în educaţia elevilor, iar în acest an au răspuns, ca de fiecare dată, afirmativ la campania „Săptămâna Şcoala Altfel”.
În perioada 6-10 aprilie, poliţiştii au planificate zilnic în şcoli dar şi în afara acestora, activităţi preventiv-informative dar şi practice care se adresează elevilor şi tinerilor din judeţ.
Luni, în prima zi a campaniei, între orele 11:00 şi 12:00, peste 300 de elevi şi cadre didactice de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului au luat parte la o activitate în cadrul căreia le-a fost prezentată cariera de poliţist şi aspecte referitoare la admiterea în unităţile de învăţământ ale M.A.I.
Marţi a fost rândul elevilor Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din municipiul reşedinţă de judeţ şi ai Şcolii Generale „Ápor Péter” din Târgu Secuiesc să fie vizitaţi de oamenii legii.
Astfel, între orele 09:00 şi 12:00, poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au susţinut expuneri pe teme de educaţie rutieră, siguranţa propriei persoane şi siguranţa pe internet la liceul din Sfântu Gheorghe. La activităţi au participat peste 200 de elevi şi cadre didactice din ciclul de învăţământ primar. Şi la Târgu Secuiesc elevilor le-au fost prezentate aspecte referitoare la prevenirea victimizării minorilor şi educaţie rutieră.
Activităţile poliţiştilor covăsneni vor continua şi în zilele următoare, fiind organizate în şcolile din judeţ şi alte activităţi de informare a elevilor şi tinerilor.
Miercuri, 8 aprilie, elevii de la Şcoala Generală „Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe vor participa la o activitate desfăşurată în incinta Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din oraş, sub egida „Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional”. Poliţiştii de la Serviciul Investigaţii Criminale – Compartimentul Infracţiuni Contra Patrimoniului vor prezenta aspecte cu privire la importanţa cunoaşterii patrimoniului cultural naţional şi rolul Poliţiei în protejarea acestuia.
Joi, 9 aprilie, va avea loc un concurs de îndemânare pe bicicletă adresat elevilor din clasele primare care vor parcurge un traseu aplicativ care le va pune la încercare atât abilităţile în trecerea peste anumite obstacole, dar şi cunoştinţele în materia regulilor de circulaţie pentru biciclişti. Activitatea care se va desfăşura la Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe va consta, pe lângă proba practică, şi în completarea unui chestionar cu întrebări din regulile de circulaţie pe care trebuie le respecte bicicliştii.
Educaţia celor mici este un aspect important în dezvoltarea şi transformarea lor în adulţi responsabili, cu spirit civic, iar prin aceste activităţi poliţiştii doresc să contribuie şi ei la acest proces.
Compartimentul Relaţii Publice al IPJ Covasna