Activitate desfășurată cu scopul prevenirii infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice
Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciului Rutier, în colaborare cu Serviciul de Probațiune Covasna au derulat în perioada 7 - 28 octombrie 2020, o activitate preventivă ce a avut ca scop reintegrarea socială a persoanelor care au comis infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Activitatea face parte din Progranul de prevenție „În siguranță la volan, stop accidentelor!”, care a fost conceput la nivel național pentru a sprijini reintegrarea persoanelor care au săvârșit infracțiuni la regimul rutier, persoane care se află în evidența serviciilor de probațiune și față de care instanța a dispus, fie măsura amânării aplicării pedepsei, fie suspendarea executării pedepsei. Programul este structurat pe un modul de bază care are caracter obligatoriu și conține patru sesiuni și unul sau mai multe module opționale.
În perioada mai sus menționtă, s-au desfășurat cele patru sesiuni informative aferente ce au avut ca scop sprijinirea participanților în vederea obținerii informațiilor de natură juridică și de natură comportamentală, dezvoltarea atitudinilor favorabile respectării legislației rutiere, analizarea și înțelegerea mecanismelelor comportamentului propriu și conștientizarea factorilor care îi predispun la comiterea de infracțiuni.
Principalul beneficiu al implementării programului este acela de reducere a riscului de victimizare a populației și de creștere a gradului de conștientizare a grupului țintă cu privire la pericolele la care se expun, atât ei cât și ceilalți participanți la trafic, în situația în care nu respect normele legale.
La activitate au participat un număr de 10 persoane aflate în evidența Serviciului de Probațiune Covasna, beneficiare directe a Programului de prevenție „În siguranță la volan, stop accidentelor!”, majoritatea fiind condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Activități similare vor fi desfășurate și în perioada următoare.
(Compartimentul Relații Publice al IPJ Covasna)